miercuri, 21 decembrie 2011

Draga Mos Craciun,

Stiu ca de mult nu ti-am mai scris o scrisoare asa cum trebuie, pe care sa o expediez cu sinceritate la Posta, convinsa ca ajunge la Polul Nord.

Imi pare rau daca te-ai simtit neglijat, dar tu care cunosti mintea si sufletul tuturor copiilor, stii foarte bine ca ti-am pastrat in suflet aceiasi iubire si acelasi vis ca in copilaria indepartata.

Anul asta iti scriu, ca sa imi arat mie intai ca inca mai pot fi sincera si copil, si apoi scriu pentru ca se schimba lucrurile, si pentru ca acum, dupa mult mult timp, am ce sa imi doresc cu adevarat.

Acum ar fi frumos sa recunosc eu singura ca nu am fost un copil prea cuminte anul asta, nu am spus numai adevarul, nu am gandit despre altii lucruri frumoase, nu am facut tot ce se putea pentru cei dragi mie.

Asa ca nu stiu daca merit tot ce am sa scriu eu mai jos, Mosule, dar eu sper ca tu sa imi aduci toate astea, pentru ca dintre noi doi tu sigur esti bun.

Deci, de Craciun, ioooo imi doresc urmatoarele:

- un brad de Craciun intr-un ghiveci, care sa supravietuiasca plantat la casa parintilor mei - CHECK;
- un catel, care sa imi dea toata veselia, curajul si dragostea neconditionata - PENDING;
- un copil sanatos, vesel, puternic si capabil, ca tatal lui- PENDING;
- sanatate si drag alor mei, si mult curaj si speranta - CHECK;
- un pic de calm si rabdare pentru urmatoarea perioada - PENDING;
- colindatori, multi multi multi - CHECK;
- portocale sub brad - CHECK;
- zapada, cat sa pot face un inger, sa ma dau cu sania NOT CHECK :( ;
- prieteni vechi si oameni dragi, cu chef sa iasa la o prajitura, ca il El Passo nu ma mai inghesui, cu ce fum e acolo CHECK dar not available;
- sa ma ajuti sa fac Sarbatori minunate si celor din jur, cum ma stradui sa fac. Nu suficient, si nu la suficient de multi, dar o sa incerc mai tare, mosule.

Acum ca am lasat o listoaie mare si minunata, Mosul meu drag, e timpul sa iti urez calea lina si te astept cu drag.

Te iubesc,

Elena




Si mi-e dor

Mi-e dor de masa de la bunici. In fiecare ajun.

Mi-e dor de bradul impodobit cu globuri de cand era mama mica si eu nu eram, globuri care pastreaza aroma anilor ce a trecut, cum nu se mai fac acum, stelute si luminite care miros a bomboane de brad vechi (probabil si-au pastrat mirosul din cutia de bomboane in care sunt stivuite tot anul)

 Mi-e dor de masa cu vesela de sarbatoare, mare, lunga, sa cuprinda 12-15 membri, acum mai ingusta, dar tot lafel de fericita.

Mi-e dor de diferitele feluri de mancare, care mai de care mai de vis. Mi-e dor de tacamurile cu coada filigranata, din argint, mari si incapatoare, cum se faceau in vechime.

Mi-e dor de bradul nostru, de acasa, cu portocale sub el si pungi cu diverse cadouri minunate. Mi-e dor de amintire, mi-e dor de anul trecut, de acum doi ani, de ultimii 25 de ani, caci nu am lipsit la nici un Craciun de cand exist.

Anul asta fra-miu fuge la prietena. E naspa fara un /doi membri de familie. Mi se pare trist si gol. Dar e in firea lucrurilor, cred, ca el sa mearga la ea. Si El-ul meu vine la mine. Deci, soarta.

Si acasa ninge, fratilor. Nu ca in bucurestiu asta gri si infect. Ninge cu adevarat, cu fulgi mari si adevarati, si oamenii stiu ca e iarna.

Ce viata.

Mai sunt putine zile pana cand pleca-voi unde vreau sa ajung, si timpul trece din ce in ce mai greu.

Cadourile sunt pregatite, stivuite frumos in hartie de impachetat, sus, pe un raft intreg. Pisica inca nu e constienta de calatoria ce va s-o faca.

Imi doresc minutele de bucurie si amintiri, de mult nu am mai fost acasa.




luni, 19 decembrie 2011

Amuzant

La serviciu, au fost rugati toti oameni sa completeze un formular in care sa atribuie un cuvant colegilor lor. Cuvintele despre mine se invart in jurul laturii artistice, si firii mele timide, discrete si sensibile :)) dar unul m-a fericit in mod deosebit. Sunt o panseluta. da, am scris corect, asta e cuvantul. sunt o panseluta, iar imaginea mea despre o panseluta ma face sa ma simt mandra de asemanare.

Mama, desi noi impreuna am ajuns la concluzia ca sunt o musetica, se pare ca cineva a vazut in mine o panseluta. si imi place. Ma bucur, cum nici un alt cuvant nu m-ar fi facut sa ma bucur. ma rog, poate musetica.

Am recitit ultima scriere, si m-a deceptionat. Devin intransingenta si decrepita. Anumite ganduri, oricat de justificate ar fi ele, nu trebuie sa isi gaseasca loc in mintea altora. fiecare trebuie sa isi gaseasca singur calea.

Asa ca incerc sa corijez greseala. Suntem toti pasari ale cerului, flori ale pamantului, fiecare avem parfumul nostru si penajul diferit. Si toti suntem frati in fata nasterii si mortii. Ca atare, rog ca Solstice sa ma certe si sa ma traga de ureche cand ma mai vede scriind sau zicand chestii de'astea cu titlu de lege. despre altii. pentru ca e urat si rau. si nu vreau sa fiu urata si rea,.

miercuri, 14 decembrie 2011

Sa ce?

Sa cert pe ala, aia, pe ei. Sa critic un pic asta, un pic aia, sa introduc o ironie subtila despre toti care nu sunt ca mine, sau pe care nu ii includ eu in circle of friendship, pe care nu ii inteleg, dar nici nu imi pasa, pe cei pe care nu ii respect din diverse motive, plus doua trei cuvinte despre cat de muah si idilica e viata mea, cat de zen si genial e felul meu de a vedea lucrurile, de a trai viata, perspectivele mele, si in rest replici de feng shui patetice "traieste-ti viata" "fii vesel" "blabla", plus doua referinte la o carte/melodie sau fel de mancare.

Saptamana asta mi-am cautat refugiul in blog-uri. Am citit muuulte. Multe de tot. Facand un raport simplu, cea de mai sus este reteta. Formula cea mai des intalnita. Un blog cu un subiect vag/difuz/insesizabil, care cuprinde cate un pic din cele de mai sus (invariabil, dar nu in ordinea aia neaparat- eu sunt minunat, ala e rau din varii motive, eu sunt zen, eu fac/ascult/citesc/mananc/joc asta care e minunat, morala).

Desigur, am gasit si exceptii. Am intalnit un blog scris de un fluturas umplut din gros cu fericire si multumire, care emana doar buna dispozitie, si inspiratie, si numai de bine. Am gasit bloguri axate pe critica. se ia un subiect si se critica asta si aia si ailalta in legatura cu subiectul, si nu de multe ori, pe langa obtuzenie si minti incalcite dar ingamfate, am gasit idei deosebite. La care nu ma gandisem. Laturi noi. Mi-au placut. Imi place critica scrisa de altii si nu despre mine. Imi place sa vad alte laturi ale unei probleme.

NU imi plac blogurile la reteta. Nu imi plac postarile despre dup'amiaza asta in care eu nu fac nimic , si va anunt pe voi ca eu azi nu fac nimic inteligent, nu gandesc nimic inteligent decat cum sa ma rasfat eu citind sau ascultand nushce. E ca o telenovela fara actiune pe multe pagini. Re-si re si re-repetata.

Uneori simt nevoia sa scriu despre un subiect. Uneori am scris cate un rand care ma furnica pentru ca ma furnica. alteori am dat de stire unora printr-o propozitie ca inca traiesc si ca nu am ce mentiona interesant. Dar nu am putut, si mai ales nu am vrut sa fac un blog din nimic. azi e bine. ninge. zen. urasc vecinu de birou. ascult o melodie superba. traiti clipa.

cand nu am ce scrie, si e vital sa scriu totusi ceva, voi scrie, in proportie de 99% ca nu am ce scrie.

Si ca atare, ca persoana inraita de penibilitati si pierderea timpului si energiei nervoase pentru porcarii, declar cinstit si sus ca de azi nu mai citesc bloguri. Alea. Am o lista cu putine pagini pe care o sa le revizitez.

De azi, de la acreala, prefer sa citesc o carte. Orice carte.

Noi toti suntem speciali. Noi toti avem dreptul sa ne scriem gandurile si blabla. Corect. Numa ca la multi dintre noi toti, gandurile si formula e aceiasi. Nu mai prezinta interes un al doilea citit in aceiasi zi.

Si un blog despre ce face unu acum, ieri, etc. nu pare deloc interesant. My bad.


Cu si despre

Ametesc. Si amortesc. Si nu prea pot sa mananc mare lucru. E o stare de fapt. O iau ca atare.

luni, 12 decembrie 2011

Deci Craciun

Craciunul asta e superlativ.

Oameni vorbesc despre Craciun, scriu despre Craciun , se vaita, fac planuri, strica planuri, rad si povestesc si toate cu sau despre Craciun.

La mine anul asta s-au suprapus doua in aceasta perioada. Sunt absolut disperata dupa Craciun. Ca sa arat cat de disperata, mentionez ca am un excel in care calculez la minut cat timp mai este pana la petrecerea cea minunata pe care o astept tot anul. Nu e o petrecere cum va inchipuiti voi. Oricum v-ati inchipui-o, nu e asa. E cu totul altfel, e nemaivazuta, nemaipomenita, si totul pentru ca impleteste intotdeauna ce a fost si ce este, cu doar un pic de tot din ce va sa fie. Si poate pentru ca e a mea :)

Dar anul asta s-au intamplat mai multe. Si nu stiu cate o sa se mai intample pana atunci. Nu prea multe, sper. Si toate bune. Cand vom avea o confirmare stiintifica a decursului lucrurilor, voi afirma cu mandrie. Momentan sunt un copil, speriat si ingrijorat. Care vrea la mama. Si vrea sa vina Craciunul, ca in vise. Ca in trecut, si ca acum.

Cadouri am luat. Mai am de impachetat totul in hartie frumoasa, de scris nume pe biletele de hartie glase, si de pus stampile cu floricele si buburuze, si gata. Mai trebuie sa ma bag in masina, si Mama, iata-ma! Hraneste-ma cu tot ce am nevoie.

Mi-e dor de altceva. Mi-e dor de nepasare. Dar ceea ce se intampla acum ma sperie si ma face fericita in acelasi timp. Si asta, in plus fata de Craciun. Si in plusul ei, Craciunul.

Primul gand pentru copilul meu nenascut:

- Sa ai puterea sa treci peste tot, pastrand naivitatea si puritatea omului bun.

E timpul sa nu mai fim copii, intr-o perioada cand toti suntem copii.


marți, 29 noiembrie 2011

O sa imi fac un borcan

O sa imi fac singura un borcan. Un borcan clasic sau nu,  nu conteste.

Important e ca o sa incep sa strang bani in el. Bani mici, unul cu unul cu unul. Si nici la cele mai grele ispite nu o sa deschid capacul .

Pentru ca imi doresc cu adevarat, si imi doresc tare, tare tare, sa fac o cursa (doua, noua, toate) in Orient express. Am senzatia ca acolo as putea regasi un farmec pe care un alt eu, l-ar fi cunoscut, avut, acum o suta de ani, sau eul meu artistic il doreste in secret si ma roade pe dinauntru.

I want stuff, i dream about stuff :) Honey, i'm back :D

Mi-am actualizat lista de dorinte. Unele nu mai erau dorite, altele deabia sau nascut si merita trecute pe lista.

Cu totii am vazut Bucket list. Morgan Freeman este idealul de barbat, de om, evident, si nimeni nu are un farmec mai straniu si totodata mai ispititor si oarecum obscen decat jack nicholson.

Dar mai presus de atat, notam subiectul. Avem multi bani. O sa murim. Ce facem? Tot ce ne place. Tot ce ne-am fi dorit.

Din start ipoteza noastra incepe cu o hiba. Oricum murim, toti murim, moartea e o certitudine. Dar...Noi NU avem multi bani. Asa ca ce facem? Muncim ca sa capatam multi bani. SAU? Sau facem tot ce ne place. Tot ce ne dorim.

Cum vrem noi sa murim? Fiecare altfel. Eu sincer vreau rapid si nedureros. In casuta mea alba, cu gard si livada, in somn. Altul vrea sa moarta ingropat in dosare. (chiar exista) altul vrea sa moara in pat, inconjurat de cei dragi. Nu are importanta. Efectiv. Moartea e in viariatele ei forme, aceiasi.

Viata e ceea ce conteaza. Viata e diferita. EU, eu vreau sa traiesc sesizabil. Vreau sa am un zambet pe buze si un suflet implinit. Sa imi satisfac poftele, dorintele, etc. Asa vreau eu sa traiesc. Sa fiu eu pentru mine o raza de lumina, si pentru altii a bungle of love.

Curajul e cel care imi lipseste, in rest am de toate. Ce s-ar rasuci Cosbuc in mormant, de mandrii membri ai neamului (eu).


Cineva care are sa imi imprumute un pic de nebunie, si un pic de cohones, va rog :) Femeie in urgenta nevoie de vise si fericire.

luni, 28 noiembrie 2011

pacat ca nu e civilizat

mi-as face un blog, unde sa scriu doar injuraturi. Pentru toti cretinii cu care trebuie sa interactionez, pentru toti cei dominati de papucul iubitei/nevestei care vin la servici si se umfla in pene, pentru toti impotentii si castratii si toti boii incaltati cu creierul in cur care se dau rotunzi.

Mi-e sila de voi, si mi-e sila de mine pentru ca va suport porcariile zi de zi pentru prea sfantul ban. O sa plec in curand si o sa fac naiba stie ce, imi vine sa ma duc pe munte sau sa ma sinucid dar nu mai fac fata la toti tampitii....

Voila un pic din mine azi. Furie.

vineri, 25 noiembrie 2011

De inima calda

Si vesela.

Si binedispusa, azi...

Mi-a venit omul din deplasari departe, a fost ciudat fara el, cald dar parca nu prea, luminos, dar nu chiara, patul mirosea a el, dar nu tocmai, nu aveam pe cine sa rog sa imi aduca botosii pufosi si colorati (pentru bufnite nebune si rele o sa punem poza :P) si totul era ca de obicei dar nu chiar ca de obicei.

Acum ca a venit, io sunt mai io. Si e mai bine. Si starea rea de care ma tot plangeam, parca s-a mai dus. de vreo doua zile. Nu am reusit sa ma apuc de urechi de pisice. Cand o sa am timp, o sa ma duc sa caut material din ala de care trebe, si pistol de lipit la cald, pe care mi-l doresssssccccc.... si o sa imi fac neaparat o pereche.


In rest, eu tot eu, raul e tot aici, dar parca trece prin mine, uneori.

De abia astept sarbatorile de Craciun. De abia astept sa ma indrept spre casa copilariei mele, sa stau intre ei toti si sa simt craciunul ca dintotdeauna.

Imi place la nebunie sa fac cadouri, si imi place sa vad oamenii fericiti. De doua zile, trei pe an, simt ca mi-am gasit menirea. Deci take that, Freud.

sunt o zen, intru in weekend, freedom.

o sa gatesc, o sa fac curat, dar cel mai important, o sa ma joc. :D


Happy happy joy

miercuri, 23 noiembrie 2011

Deci

Deci

Toate lumea e innebunita dupa/de/cu pisici.

Nu sunt un mare fan al pisicilor ca animale de companie. Pentru ca ele nu iubesc omul ca un caine. Am mai spus asta si o sa o repet. Pentru un om mai singuratic si cu o nevoie cruta de afectiune, cainele e cel mai bun prieten al homului.Eu prefer cainii, cu 1 sutime . Sau un pic mai mult

Si totusi, exista un pisoi care ma detine in proprietate. Si il iubesc din toata inima. Si imi plac pisicile ca animale independente. Ca animale care stiu (prea bine) sa isi poarte singure de grija. Si imi place forma corpului lor, si gratia, si independenta si tot. Repet, nu ca animal de companie (pentru care nu au nici un talent).Sustin sus si tare ca toti cei care cred ca pisica lor ii iubeste sunt cel putin nostimi cu prea multa imaginatie.

Dar, sa revin. Am vazut acum muuuuult timp un Necomimi. Si vreu. Vreu tare de tot. Cred ca ma apuc sa strang bani sa cumpar prima pereche care apare pe piata. Mi se pare cea mai simpatica, si amuzanta si draguta si deosebita inventie de cand focul. Exagerez, dar asta e ideea.

Si pentru ca imi doresc oricum o pereche de urechiute de pisic, o sa incerc sa imi fac o pereche din ce gasesc prin casa. Care in fapt nu e mare lucru. O sa pun poze ca sa ma laud (daca am cu ce).

Pace

Ain't no sunshine when he's gone
It's not warm when he's away
Ain't no sunshine when he's gone
And he always gone to long anytime he goes away, hay

Wonder this time where he's gone
Wonder if he's gone to stay
Ain't no sunshine when he's gone
And this house just ain't no home
Anytime he goes away

Ain't no sunshine when he's gone
Only darkness everyday

Ain't no sunshine when he's gone
And this house just ain't no home
Anytime he goes away

marți, 22 noiembrie 2011

Si ca sa experimentam si alte

Pentru ca ma simt mai bine azi, mai putin speriata si stresata,


Va impartasesc un secret

Imi doresc sa scriu carti pentru copii. Si alte feluri, dar in special de copii. Poate pentru ca asa pot sa eliberez partea pufoasa si moale a sufletului meu.

Cert e ca daca vreodata voi putea face copii, le voi citi acestora si carti scrise de mine, special pentru ei, cu ilustratii facute de mine.

Si pentru ca efectiv imi face o placere nebuna sa scriu diverse, am creat un nou blog, in care am apucat sa scriu doar ieri si azi. Nimic minunat. Primele doua schite. Respectiv numerele 3 si 4 din viata. Ca atare, pentru pufosiii mei prieteni care ar avea curiozitatea sa dea un ochi, sa nu aveti prea mari asteptari. E inca un inceput timid dublat de lipsa crasa a oricarui talent in acest sens.

Macar ca imi place. Si am nevoie si de o parere obiectiva asupra lor, sa pot invata sa fac mai bine.

Enjoy :)

luni, 21 noiembrie 2011

Departe in zare, vantul bate tare

Un secret despre softy eu.

Nu imi plac filmele realiste, dure.Gen Grash, gen mizeria vietii atarnata pe tapet. Nici cartile de genul asta, nu imi plac. Nu le gust, sa zicem. Stiu ca exista tristete si mizerie si oroare pe lume. O stiu, dar aleg sa nu imi tapetez viata cu ea. Incerc sa o evit. Din ganduri, din vise, din viata. Nu vad de ce as vedea un film care sa imi arate mizeria umana. Ca sa ce? Ca sa recunosc ca este? O recunosc si fara dovezi. Ca sa ma desensibilizez? De ce as face asta? Ca sa o accept? Niciodata. De placerea distrusa a omului care se bucura ca la altii e mai rau? Nu am ajuns inca in halul asta. Or mai fi si alte motive, probabil si unele intemeiate. Dar eu aleg sa evit murdaria in viata asta. Macar in cea a imaginatiei si mintii mele, si asa tulburate. Eu ar fi trebuit sa ma nasc cu mult timp inainte (ce cliseu), atunci cand opera - fie ea carte sau film sau muzica - era facuta sa distreze, sa placa omului, nu sa il oripileze, sa il ingrozeasca, sa il darame.


De aceea nu imi plac filmele romanesti post-comuniste. Nu sunt arta, sunt poze luate din cele mai groaznice locuri, exagerate la maxim si prezentate ca valoare. Nu o gust. Deloc. E o alegere. Asa functionez eu.

Mi-am hotarat eu pentru mine un bol de sticla, mama zice un borcan. Eu il vad mai mult ca un clopot din ala de cristal. Eh, in bolul asta de cristal, viata apare mie filtrata de oroare. Cat se poate. Macar in ceea ce pot alege.

Sunt un om mai degraba singuratic, ceea ce e inauntru rar iese la suprafata, si doar fortat, prin multe filtre. Si totusi am atras ganduri bune, cand intr-un exces de panica ca voi muri neinteleasa am postat pe blog un pic din mine.

Sunt calul de drum bun, cum ar fi zis parca Ashley, daca tin minte bine. Nu imi place sa recunosc, dar nu sunt tot timpul o forta. Si e ok. Am voie uneori sa nu fiu. Pentru ca in restul timpului sunt .

Astazi, spre exemplu, sunt mai puternica decat ieri. Nu sunt ok. inca nu. Dar sunt mai bine. Si mult datorita celor care au trimis un gand bun, si un pic de drag.

Sunt un om norocos, si in esenta sunt un om mare. Trebuie doar sa vad asta, pentru ca uneori ma fura peisajul, si ma cuprinde frica de viitor. Si frica de esec. Ce e esecul? Problema orgoliului. Sunt orgolioasa? Da. E o calitate? Cand ma controleaza, e un defect.

Cate zile am? Am astazi! Vesnic si deapururea astazi.

vineri, 18 noiembrie 2011

Omul lui Dumnezeu

Imi place arta. Imi place sa vad ceva frumos. Imi place sa fiu inconjurata de chestii frumoase.

In sfarsit, asa era inainte. Acum sunt alt om (!?!)

Astazi am citit care sunt semnele depresiei. Sunt vre-o cateva semne. Cica daca dai dovada de unul sau doua semne, ar trebui sa cauti ajutor specializat. Surprinzator si nu tocmai, eu dau dovada de multe semne. aproape toate, mai putin cel cu lesinul. Barbatii nu lesina, (sic!)

Si citind eu cu un interes ipohondric (Doamne, ce imi place sa ma critic) am pierdut ceva momente ca sa cuget. Si acum cuget. Inca.. N-am terminat inca.

Dar recunosc cu reala rusine fata de fortele morale care imi citesc (sper eu, in aroganta mea) aceste randuri ca am pierdut ce anume era care ma facea fericita. Nu e vorba, respir, traiesc, rad , ma agit , ma misc. Dar nu simt nimic prea profund decat diverse tipuri de frustrare, oboseala si uneori disperarea. Nu mai vad si ca atare nu mai simt frumusetea.

Am incercat, in diverse randuri, sa ma resuscitez. Am muncit din greu sa imi impun o atitudine mai de invingator. Mai de Barbat. Mai de EU. Dar, dupa ce poleiala dispare, raman tot eu, singura si fara speranta. Speranta mea a murit.

Voi, doctori si docenzi, cititi in continuare simptomologia :)

- nu am nici un vis;
- nu am nici un plan;
- nu mai vad copacii in culori, nu mai simt ce simteam acum un an cand vedeam ceva frumos, acum ii vad ca piese de decor, pentru ca ei sunt plini de toate cele, dar ochii mei sunt goi;
- nu imi place nimic din ce face el;
- nu simt nimic decat senzatii, si alea neplacute;
- nu imi pasa, motorul meu nu mai functioneaza;
- nu mai vreau nimic decat sa pun capul jos, si daca as putea acum, as renunta la tot, la toti copii mei nenascuti, la catelul care sa ma iubeasca si care sa imi incalzeasca inima, la o casa potentiala si o plimbare prin parcuri, de mana cu el, peste ani si ani. NU mi le doresc, le stiu frumusetea din amintiri, nu o mai simt, nu o vreau, nu merita sa ma zbat pentru ea.

Cand spun ca am ajuns la capatul firului meu, spun ca asta e.

Am scris pagini pline de optimism si putere autoimpuse. Se scurg. Din alt resort intern trebuie sa tasneasca aste forte.

Si am atata minte sa stiu un lucru. De ce. De la lipsa de alternativa. De la blocajul intr-un aici infect care ma umple de turbare numai cand ma gandesc la el.

O pusca de as avea, in trei secunde as fi libera. si nu m-as gandi la nimic. nu mi-ar pasa de nimic. e greu sa te agiti, cand nu ai nici un motiv. nici un scop pentru care sa te scoli din pat dimineata.

am scris aceasta chestie trista dar puternica, pentru mine. pentru ca recunosc ce mi se intampla, si ma rog sa se termine, intr-un fel sau altul. Am fost creata ca o luptatoare, dar am pierdut pe drum motivul. Sau sansa. Sau cine stie ce naiba s-a intamplat de am ajuns in halul asta de depresie.

Nu am reusit sa transfer nici macar o mica parte din ce simt celor care ar putea sa ma sustina. Pentru ca de fapt, ei nu pot. Ei nu inteleg, si nu pot sa faca nimic pentru ceva ce nu inteleg.

Tic tac

miercuri, 16 noiembrie 2011

O alta viata

Un nou pas.. poate unul mai important decat altii mai mari facuti pana acum in inconstienta mea naiva...

Un pas care putea sa fie dureros, dar s-a dovedit pana acum smooth, insesizabil. Un pas care imi aduce linistea. Un pas care ma face sa tremur de ceata din spatele lui. Drumul o sa mi se dezvaluie la un moment dat, sunt sigura. Momentan vad doar treapta asta. Si, nu stiu de ce, mi-o inchipui ducand in jos. Nu neaparat un pas gresit, sau involutie. poate in definitiv calea mea este spre jos, spre natura, spre natural, spre instinctiv, spre expresiv, spre arta din mine, ascunsa de ani de poleiala de societatism :P, poate spre iad, cine stie. Cert e ca imi place starea de acum. As vrea sa o pastrez, sa fiu cu un picior in luntre si unul pe pod, sa savurez ceata din exterior, nu sa fiu fortata sa intru in ea.

Cine stie.ce va urma. Eu nu, si nici nu mi-ar place sa stiu. E reconfortant gandul ca orice ar veni dupa, ii voi face fata. Si daca nu ii voi face fata, voi muri. Lucrurile sunt CHIAR atat de simple.

De asta savurez momentul, imi place clipa, sunt fericita in inconstienta. Si mai sunt si calma. Ceea ce e mare lucru. Pentru ca pot sa fiu obiectiva, sa vad ce mi-ar face rau si ce nu.

Si deabia astept Craciunul. Craciunul cu ai mei. Cu ei toti cei pentru care merita sa traiesc. Ador Craciunul. Este mult mai aproape de sufletul meu usor pagan decat Pastele, sobru si solemn religios, de-o semnificatie mult prea profunda.

Si mi s-a relaxat si chipul, si mintea. Si merita, pentru clipele de pace, merita toata nebunia de pana acum.

Cum poti sa stii intunericul daca nu ai vazut lumina?

 Nu stiu ce urmeaza, dar stiu ce am astazi. SI astazi am TOT ce am nevoie. Tot ce ma face fericita. Si de acum depinde doar de mine.

Howgh.


luni, 7 noiembrie 2011

Rau cum nu a mai fost de mult timp. Rau de tot. Rau tot. Doar rau.

O sa ma asez intr-un colt si o sa innebunesc cautand solutii.... neputinta m-a omorat, nu mai e nimic sfant in calea ei, pierd tot din mine, bucatica cu bucatica.

Am inceput sa imi inchipui ca zbor si cad. imi place senzatia

duminică, 6 noiembrie 2011

Astazi e duminica, si eu sunt.

Colaj stare de spirit duminica din noiembrie. Primul meu.

Un pic din eu.

vineri, 4 noiembrie 2011

Muzica de la mama ei


Muzica asa cum o simt

Sunt ce nu ar trebui

Blogul asta e clar, despre mine. Zis de mine. Deci impropriu imperfect si imposibil.

Am descoperit azi din nou ca sunt mic. MIC ca om. MIC ca eu. Gresesc mult si des. MIC.

As vrea asta, as vrea aia. As... ca din ash... cenusa din cenusa.

Mi-ar place ca viata sa fie o melodie de Bon Jovi, unde eu, personaj principal, sa am forta aia vitala sa ma lupt pentru fiecare bucatica.


Anger management. O pietricica in borcan

V-am zis ca sunt un urias fan EMINEM? Imi place muzica lui. mult. tare.tot.

in orice momente mai rele, merge un slim.

Merge asa ca o crema mentolata pe o iritatie, ca balsamul de galbenele pe buzele arse de vantul de primavara, ca un masaj facut de o mana care iubeste, merge ca o completare a fiintei, ca o parte din intreg, ca o usurare.

Merge pentru ca muzica lui e dura. Pentru ca e tristetea unui om, dar si puterea unui om. Si cel mai mult, si mai important , furia unui om. Furia e un lucru minunat de puternic. Nu stiu de ce o fi trecut ca unul din pacatele capitale ale catolicilor. Poate din cauza efectului neplacut. O furie prost dirijata doar distruge.

Dar furia poate sa creeze. Furia si iubirea, cele mai puternice forte creatoare. Singurele forte creatoare. Furia omului care nu poate sa scape. Furia omului care a pierdut. Furia omului neputincios. Furia omului puternic. Furia in sine, ca o forta imensa, infinita. Furia ca o mana claditoare. Furia dirijata spre lupta. Lupta pentru ceva bun.

Furia omului puternic si bun.

Furia ca o arma, mijloc.... Furia care schimba.

Furia este creatoare doar la anumiti oameni. Si doar luati individual. Nu in mase. Furia maselor nu are nimic creator. Nu poate. Nu are ce. Furia maselor este prostia in turma. Furia omului puternic, asta elogiez. Furia care te face sa avansezi, sa te zbati, sa lupti.

Ieri, am avut o dorinta nebuna sa cant, sa zbier, sa sar sa lovesc sa ma exprim fizic asa cum mi-e instinctul. Sa sar din masina si sa fug pana imi crapa inima. Sa iau o sticla de alcool si un pachet de tigari, si sa dau muzica la tare. Muzica buna, muzica de oameni puternici. Si sa urlu cu ea. In ea. Si sa uit. De mine si de limitele mele, de neputinta mea. De micime. De eu.

No love lost, no love found......

miercuri, 26 octombrie 2011

Pentru voi


Azi a fost o zi un pic altfel. Desi a inceput la fel. Desi eu sunt acelasi om. Azi ma simt altfel. Nu stiu cum se va termina, poate se va termina ca ieri. Si ca alaltaieri, si ca multe ieri de pana acum.

Poate se va termina plictisitor.

Poate se va termina in aceiasi nota in care a inceput.

Pentru ca vorbesc cu oameni care vad frumusetea. Pentru ca citesc despre/de la oameni care fac frumusete, respecta frumusete, decenti, noblesse.

Pentru ca am ales sa ma inconjor de fericire si frumos. Pentru ca cine stie ce se intampla maine. Pentru ca am azi-ul.

Pentru ca pot face oameni feiriciti. Pentru ca imi pot apropria oameni. Pentru ca asa ma simt eu bine, defapt.

Pentru ca pot sa fac orice. Pentru ca fac déjà cate ceva.

Am ales.

Nu stiu exact care e drumul, dar macar stiu care e destinatia. Si in timp, imi va fi clar care e urmatorul pas.

Acum vreau sa aflu de la voi, ceilalti. Care e urmatorul pas ?

vineri, 21 octombrie 2011

Schimbare

Putem sa alegem.

Putem sa decidem cum ne petrecem timpul ce ne-a fost dat.

Sta in puterea noastra sa facem totul pentru a fi fericiti.

Putem sa ne hotaram ca vom fi fericiti. si sa luptam pentru asta.

Eu am decis asta azi. Pentru ca timpul meu e din ce in ce mai scurt, iar prioritatile sunt foarte bine stabilite de prea mult timp.

Pentru ca ii vreau aproape si fericiti. Pentru ca in conditiile actuale nu-mi sunt aproape si nu reusesc sa ii fac fericiti.

Vreau sa fiu alt om.

Am citit undeva ca fericirea nu e sa faci ce-ti place, ci sa iti placa ceea ce faci.

Nu am inteles atunci. Nu inteleg nici acum. Mi se pare ca e ca si cum ai spune:

Minunat nu e sa mananci paine, ci paine sa mananci.

In mintea mea, nu se poate altfel. Decat sa iti placa ce faci. Si sa reusesti sa faci ce-ti place.

Ma gandesc ca o fi vorba aia ca nu reusesti sa faci ce iti doresti in viata, ca tre sa faci diverse chestii urate si asa mai departe, ca sa supravietuiesti. Si esti fericit cand :

(a) ajungi sa iti placa ceea ce esti fortat sa faci;
(b) esti un norocos caruia ii place sa faca lucruri urate.

Prima nu e o chestie de fericire, parerea mea, e degradarea fiintei umane din diverse motive.
Iar a doua e foarte rara. Prea rara ca sa am eu norocul sa mi se intample mie.


Si pe deasupra, am observat ca fata mea s-a modificat. Ochii au devenit luciosi si bagati in orbite, rosii mai tot timpul, buzele stranse totdeauna arata acum ca la o baba decrepita, cand zambesc aproape ca ma dor muschii fetei, sprancenele mele mobile si caraghioase s-au fixat intr-un unghi agresiv, pana si maxilarele par mai mari si mai violente. Ma transform intr-un mic monstru agresiv. Nu mai am placere pentru nimic. Simt fericire atat de rar, incat fata mea nu se mai destinde.

Si mintea mea e tot timpul atenta, la panda. Nu mai tin minte diverse chestii. Nu imi pasa de multe alte chestii. Nu mai am rabdare, nu mai am chef, nu imi mai pasa.

Asta e degradarea pe care ti-o aduce lipsa de speranta. A omului infrant de el insusi. Pentru ca nu am probleme. Chiar nu am. Nimic de care sa ma plang. Decat de mine. Si de lipsa mea de forta. de vointa, si de tot.

Pana astazi. De astazi, se va schimba. O sa gasesc o solutie. O sa zambesc si o sa imi chem fericirea.

Eu nu sunt omul dramei. Drama ma roade pe dinauntru. O sa o provoc, o sa o scot afara, si o sa o ucid. Ca pe hotii de cai.




marți, 18 octombrie 2011

Abuz


Pentru ca sunt un sustinator convins, si pentru ca unii oameni trebuie ajutati. Si pentru ca alti oameni trebuie opriti.

Leapsa asta porneste de la mine. Pentru ca in curand voi participa activ la saptamana ANTI BULLYING. In sensul americanesc si nu numai al titlului. Asa ca, pentru a arata ca noi, bloggeri cei duri din spatele tastaturii, suntem si noi oameni, si am fost odata prin scoala, si ca sa ne aratam sustinerea pentru cei mai nefericiti, desi in Romania operatiunea de BULLY, respectiv hartuire (zic io) nu este chiar asa de inradacinata.

Ca urmare, voi raspunde sincer la cateva intrebari si voi ruga frumos toti ceilalti oameni care inteleg si sustin initiativa sa primeasca si paseze leapsa.Leapsa e gratis.

1. Ai fost vreodata hartuita de colegi?

Da. De anumiti colegi din scoala generala. La inceput. Ulterior, pe cativa i-am ciomagit iar altora le-am dat clasa. Nu am mai avut probleme de cand am spart tabla cu capul unui coleg. Asta era intr-a doua sau a treia, deci nu pot spune ca am avut chiar probleme de genu’ asta in scoala generala.

In liceu am avut o singura experienta cu boul comunal ca sa zic asa, dar a fost atat de ridicola incat nu mi-am preocupat micuta materie cenusie. Sunt sigura ca viata i-a aratat cam ce se intampla cu baieteii de genu’ ala  :)

In facultate nu mai era vorba de hartuiala. Existau ironii fine intre diferite „doamne“ dar nimic notabil si nimic cu adevarat vatamator.

2. Ai vazut vreodata colegi hartuiti de alti colegi?

Da, si in scoala generala si in liceu. In general hartuirea era doar verbala si in majoritatea cazurilor, victime erau cei mai putin sociabili copii. Si cei care hartuiau erau in haita. Era cam jenant pentru un om sa vada asa ceva.

In principiu, cei care isi permiteau sa hartuiasca pe altii aveau o parere extraordinara despre ei insisi si li se parea ca sunt minunati pe multe planuri si implicit mai destepti decat ceilalti.

In marea lor majoritate, erau prea stupizi, banali si anosti ca sa faca ceva deosebit cu viata lor. “Timpul imi va da dreptate”

3. Ai luat vreodata apararea colegilor hartuiti?

Nu tin minte sincer decat de prin liceu. Nimic eroic, doar intorceam anumite afirmatii. Nu prea sunt erou in general, dar nu imi place porcaria cu aia multi si mari care se iau de ala mic. Ma frustreaza. Sa fie parte egala si consider ca nu e nevoie sa ma implic in duel. Dar tu cu pusca si ala cu mana goala, nu e corect si nu prea am permis in jurul meu.

4. Ai vazut pe altii sa sara in apararea colegilor hartuiti?

Da, in grupul meu de prieteni mai era o persoana care s-a implicat activ de mai multe ori.

5. Ai vre-un mesaj pentru toti copii care sunt in momentul asta hartuiti verbal sau fizic de altii, marginalizati si umiliti in sistemul de educatie romanesc?
 
Copii, stati calmi si drepti.

Nu taceti.
Aparati-va punctul de vedere si luptati sa va aparati ideile si corpul, daca este cazul.
Nu acceptati sa deveniti victime, nu ganditi ca niste victime.
Faceti-va prieteni. Adevarati. Care sa va sustina si ajute.
Evitati pe cat posibil conflictele fizice.
Cereti ajutor de la adulti daca situatia devine grava.

SI FOARTE IMPORTANT,

Nu dati prea mare importanta la parerea altora. Aceia care sunt fabulous de populari ajung vanzatori, iar cei de care rad acum sunt doctori, avocati, ingineri. Viata mi-a aratat, ca oamenii care ma priveau de sus au ajuns sa lucreze pentru mine.

Importanta e parerea prietenilor, si celor dragi. De acestia sa va pese.

luni, 17 octombrie 2011

Despre io

Io

Io, adica eu, in varianta mai personala , deci, io, asa cum va ziceam sunt asa si pe dincolo. Sunt asta si aia si ailalta, cred asta si aia si ailalta, vreau asta si aia si ailalta.

Dar, este un dar. Io NU sunt diverse chestii.

Nu sunt omul multimilor. Nu sunt dirijata de mai marele atotputernic curent al maselor, nu circul si gandesc ca turma. Dezavantajos din mai toate punctele de vedere. Asta daca mi-ar pasa. Dar nu imi pasa.

Eu sunt fata aia tunsa unu' , cu cercei in ureche si imbracata in negru de acu 6 ani, la care se strambau toti (nu numai babele si mosii) botosanenii, dar care era prea infricosatoare ca sa fie disciminata sau criticata pe fata.Eu sunt studenta de mai tarziu, cu multe bratari pe mina, tunsa scurt si cu tigara in coltu gurii de pe gardul facultatii, care manca covrigi (pe gard, da, draguta mea colega, sunt intr-adevar un deschizator de drumuri, un suflet liber din acest motiv) care avea diverse opinii in seminarii si care nu ezita sa le exprime si sa le deomstreze in fata scepticilor care reproduceau ad literam (bravo lor, e si asta o virtute) scoarta cartii vechi si decrepite.

Sunt cea pe care perceptiile voastre despre realitate si meserie si oameni m-au facut sa imi doresc o viata de freelancer. Fara sef, si fara aberatii.

Sunt asta si multe altele, sunt ceea ce am devenit, sunt ceea ce n-am putut schimba, sunt in mare parte ceea ce trebuie.

Urmare la cele de mai sus, si revenind la Io, nu sunt omul care sa afle/stie sau caruia sa ii pese cine annie lennox, cati soti a avut bonnie tyler, de cate ori a fumat marihuana johnny cash, etc. NU ma intereseaza deloc omul din spatele muzicii. Imi place muzica. Cand spun ca sunt fan bob marley spun ca imi place muzica lui. Versurile, linia melodica, idea. tot. Dar ! Nu spun ca stiu cand s-a nascut, cu cate femei s-a plimbat cu barca, de unde isi lua hasisul, cum a murit, ce a visat, etc.

Parerea mea, umila, e drept, e ca ceea ce face un om in viata personala, e personal. Eu asa gandesc. Pentru cei care vor sa isi faca publice si vietile personale, fac show-uri din alea ridicole ca torri spelling si mai nushcare nimeresc eu butonand telecomanda.

Frate, daca io as canta ceva, muzica mea ar fi publica, bre. Nu patul meu, ce naiba.

Adica ce naiba ma intereseaza pe mine cati copii a avut bruce the Boss, cand tot ce vreau eu sa fac este sa ascult I'm on fire.???

Adica, de ce e atat de interesanta viata lui, sau detalii picante din viata lui decat descrierea enciclopedica a draconiadelor???

Pornim de la prezumtia ridicola ca noi toti avem viata proprie. In fine, unii dintre noi. Eh, respectivii norocosi nu au nici un chef de a verifica constant ce face ala sau aia in buda, chit ca e tata marita de la 2 sau brad pitt.

Arta este arta, apreciem arta, restul este cancan, circ, trivialitate, menita sa ocupe mintile unor viitoare generatii de psihopati, de schizofrenici, numiti acum fani.

Avem o viata, de ce sa o traim stalk-uind-o pe Claudia Shiffer-stein.

Bleah, oameni buni.





duminică, 16 octombrie 2011

TAG


Am primit un tag de la Mara





Si, fiindaca era pe gratis, si cum imi place deosebit de mult sa raspund la intrebari interogatoare (imi aduce aminte de tinerete :P ) l-am luat si eu sa il dau la altii :

1. Ai vreun animal?



Yep, un motan care e atat de dement incat cred ca isi va pierde barbatia destul de devreme in frageda-i viata. Si e impropriu spus ca am un animal. El ma are pe mine.

2. Numeste trei lucruri care se află acum lângă tine.


Un caiet, un pix si o punga cu biscuiti cu crema.

3. Cum e vremea afară în momentul acesta?



Noapte si frig si vant si imi place. E in mod oficial vremea mea preferata pentru ca e intunecat si ploua incet si molcom.

4. Conduci? 



Nu. Dar mi-ar place. Imi plac masinile puternice, si imi placea cand tineam eu in maine un motor puternic. Dar nu am luat carnetul, si m-am ferit de a ma mai catara la volan o perioada.

7. Care a fost ultimul film pe care l-ai vizionat?


Hmmm, cred ca a fost Now and then. din '95. Si mi-a placut, desi ala nu e film de copii, dupa parerea mea.

8. Ce scrie în ultimul mesaj trimis?



Buna. Te rog sa obtii un certificat constatator pentru soc. XXXXX

9. Ce ton muzical ai la telefon?

Blackberry original.

10. Ai vizitat altă tară?


Grecia, Cehia si Italia. Mi-a placut Italia cel mai mult.

11. Îti place sushi?



N-am incercat si nici nu m-as arunca.

12.De unde iti faci cumparaturile?


Cora si Diverta. Si piata de produse eco agro alimentare.

13.Câti frati ai?


One lill big brother :)

14.Câti ani o să împlinesti la următoarea aniversare?


27 o Doamne.

15.. Îti vopsesti părul?



Ocazional. Mai nou, nu, din motive mai presus de gustul meu artistic.

16.Povesteste-mi ceva ce plănuiesti să faci astăzi.



As vrea sa mananc toti biscuitii si sa fac nani sub plapuma cea groasa.

17.Ai stat vreodată toată noaptea trează?


La nunta mea a fost ultima oara. A fost superb.

18.Ce culoare au ochii tăi?


Caprui cu verde.

19. Poti să simti diferenta de gust între Pepsi si Coca-Cola?



Normal !!!! Pepsi rulz!!!

Si acum taguim pe altii : - SOL si MELCH si LIZUCA.

Full moon tree


 Vazusem undeva un medalion din asta, cu o piatra galbena in spate.

Nu am avut/gasit piatra galbena, ca sa fie soare.

Al meu e cu luna.

Luna plina, pe un varf de colina singuratica, intr-un inceput de octombrie , printre lilieci si caini hoinari.

Medalionul are o poveste  :)

FIMO

Deci, primele mele experimente.

Rog, nu radeti.


Fac drama.







A petici

Petic mic, petic peltic.

Petic imi aduce aminte de unul din planurile mele marete de a face o patura din bucatele de alte materiale, adunate si tinute de cine stie de pe unde si cand.

Sa fie o patura minunata, calduroasa, si sa se cheme petic. Si sa fie prezentata cu mare fast pe blogu de creatiuni si fericire, http://greenfairy-crafts.blogspot.com/

De abia astept sa am timpul si rabdare sa incep sa muncesc la ea. E un gand fericit.




joi, 13 octombrie 2011

Dream catcher esq.

Deci.

Am vazut niste exemplare frumoase rau la Lizu.

http://www.breslo.ro/Product/Dreamcatcher_443548

Am vrut sa vad de iese unu si pe stilu meu, mai hepburn style.

Zic ca da.

Voila.






Tree of life

In nici un caz nu e inventia mea.

Am vazut unul intr-un targ da handmade, facut din cupru, si aratand foarte sinistru.

Am zis ca pot face si eu unul, cu argint, si mai ... da, verde.

Caci verde e cuvantul de baza :)


Tutorial - Mici Amintiri


Mici amintiri

Cu totii avem mici amintiri, culese dindiverse locuri. Un melc de mare, o ghinda, o pietricica, o bucatica de lemn,toate aceste pot, uneori , sa ne aminteasca de un loc sau un moment magic dinviata.

Fiindca eu sunt colectionara de astfel demici amintiri, si fiindca pe unele as vrea sa le port cu mine tot timpul, amgasit o metoda de a face asta, intr-un stil mai natural.

Pentru asta, am nevoie de :


-        clesti “cu nas” rotund, ai meipot deasemenea taia sarma, deci 2 in unul;
-        Sarma argintata, de diferitedimensiuni, in functie de “amintirea” cu care voi lucra;
-        Si bineinteles, “amintirea”

In cazul meu, am sa aleg o scoica de marimemica.

Urmatorul pas este sa tai trei bucatele desarma argintata, de dimensiuni diferite (in cazul meu, una de 10 cm, una de 8si una de 6).

Bucatica cea mai mica de sarma trebuierasucita pentru a forma ochiul prin care se va trece lantul. Restul corpului vafi rasucit si prins de celelalte doua bucati, dupa cum se vede in imagine.


Bucatile de sarma mai mari trebuie rasucitein jurul celei din mijloc, iar scoica va trebui suprapusa peste legatura, cufata in sus.

Acum, trebuie sa rasucesc capetele sarmelorpe deasupra scoicii, astfel incat sa o prind intr-o “cusca de sarma”. Eu prefersa fac spirale si sa prind scoica cu mici spirale, fixate in crestaturilenaturale ale acesteia.


Excesul de sarma va fi indepartat cuclestele de taiat.






Vedeti mai jos diferite alte tipuri de Amintiri, facute in stil asemanator.


Have heart, my dear


E un vers dintr-o melodie, care sigur are alt sens decat cel pe care i-l dau eu.

Ce lucru minunat e mintea umana, nu? Ce lucru minunat, sa ai propria ta viziune, sa ai propriile tale idei. Ce greu ajungem asa.... ma rog, ce greu am ajuns eu asa. Am inceput prin a retine si reproduce ideile altora. In discutii cu Oameni mai MARI am descoperit alte laturi ale tuturor problemelor. In consfatuiri cu mine insami (as fi vrut sa scriu insumi, dar sa fim "politicaly correct") am pus in balanta ce stiam de la altii, si ce se mai putea ascunde, in noile laturi descoperite. Am descoperit propriile mele idei. Bazate pe rationamente proprii. Am descoperit ca am o scara de valori. Am descoperit ca nu se schimba cu vantul. Mi-am dat seama ca structura interna s-a osificat.

Am aflat, pe la o varsta foarte frageda, ca nu ma plac toti oamenii. Am descoperit, cu stupoare, poate, ca nu intereseaza lucrul asta, ca parerea altor oameni nu ma afecteaza deloc. Am descoperit ca nici mie nu-mi plac foarte multi oameni, si majoritatea din restul ramas imi sunt indiferenti. Am descoperit ca ma intereseaza exclusiv parerea celor pe care ii plac.

Ca urmare a celor de mai sus, am aflat ca pot sa fiu directa si verticala, si ca, in general, pot sa imi asum consecintele acestei atitudini. Stiu, mai recent, ca pot si vreau sa imi exprim propriile pareri si opinii despre diverse subiecte, fara frica si fara sa imi pese de oprobiul public.

Am inteles, ulterior, ca nu mai pot fi altfel. Si ca nici nu as vrea.

Am aflat ca am tot felul de defecte, unele mai rele decat altele. Am descoperit o parte din ele, si ma zbat sa le domin. Stiu, nu prea imi iese. Am constatat ca sunt unele care imi sunt dragi, si impotriva carora nu lupt.

Imi place sa interpretez totul, sa flexicurizez totul.

Cam asa inchipui atlantida. Minunea din capul unui om. Un nou univers, un Middle Earth daca vreti, o sursa de viata in sine. Puterea creatoare, gandul, care misca electroni.

Atlantida mea este mintea umana, locul de unde porneste totul. Si unde se termina.

Realitatea mea este mult diferita de a majoritatii.

{{Melch}}





marți, 11 octombrie 2011

de ce?

Pentru ca poti si iti pasa, pentru ca esti mai puternic decat ceilalti, pentru ca te dirijeaza ceva mai puternic decat invidia, lacomia si lenea.

Uneori ma simt mai aproape de moarte decat alte dati. Mici dureri, mici probleme si ma gandesc la ei. La cei pentru care ar trebui sa traiesc. Si pentru care nu reusesc sa traiesc.

Unde e forta vitala de care ma laud? Vreau sa vad campurile de la pacea, scaldate in ploaie de toamna, noroioase si frumoase. Vreau sa imi vad parintii, asa cum ii stiu  si iubesc, nu aplecati de griji si nevoi. Vreau sa imi simt copilaria vie, sa fiu sprijinul nemiscarii, sa pastrez realitatea mea asa cum o simt cand sunt departe. Vreau mirosul drag al vietii din Botosani. Vreau caldura casei vechii, vreau nuca din copacul din spatele casei bunicilor, vreau para cea mai gustoasa pe care am mancat-o vreodata, din prunul bunicilor, vreau jocurile tineretii, vreau curajul si nemurirea copilului. vreau sa fiu eu, cea de demult.

sunt multi cei pe care i-am pierdut din vise. multi pentru care sentimentele mele au ramas numai in memoriam. multi cei cu care nu mai am ce sa vorbesc.

Mi-e dor de mine, mi-e dor de strazile din fata blocului scaldate in ploaie de noiembrie, vreau sa simt trecutul, vreau sa recapat tot ce am pierdut.

Am facut curat, am respins tot ce ma tragea spre calcarea principiilor mele. nu sunt un om bun, sunt un om mic, un om infect. dar incerc. si o sa tot incerc pana cand o sa se inchida cerul. si intr-o zi o sa fiu mai bun decat ieri.

Cutia Pandorei este maturizarea. Pare minunata, e defapt o sursa de probleme. o sursa de nefericire. e inevitabila si o urasc.

Speranta mea e mai putin viguroasa. Mi-e dor. DOR (de) toate


joi, 6 octombrie 2011

un OM nu mai este

pentru talent,

pentru curaj

pentru determinare;

pentru viziune;

pentru vis;

pentru inspiratie

Dumnezeu sa te aiba in paza, STEVE JOBS


marți, 4 octombrie 2011

Roadem, mestecam

A roade la un os nu e un lucru minunat. minunat este sa rozi la carne. chiar si zgarciuri. os inseamna ca nu mai e nimic mancabil. asta daca nu esti caine.

Si totusi observ ca toti vrednicii mei colegi isi doresc o bucata de ciolan la care sa roada. Oare de ce? ce locutiune :P stranie... poate extrasa din lumea caineasca, cine stie ?!?

Am descoperit in ultima vreme destul de multe lucruri despre eu.

Spre exemplu, imi doresc o viata artistica. vreau sa cunosc arta, sa invat despre ea, sa imi permit sa incerc si eu varianta mea de arta. si ma refer la scris, desenat, crosetat, cantat. fotografiat.. orice.

inteleg eu ca in mine " roade osul" nu logica si organizarea, nu partea matematica a creierului, ci cea care tine de creatie, libertate, imaginatie, rabdare

pacat ca nu am vre-un talent anume ca sa storc bani din asta. si eu vreu bani, muuuulti bani....

si mai mult, pacat ca nu am deja multi bani, ca sa fac in viata asta ce vreau eu, fara sa imi tremure sufletul de grija celor dragi....

osu am, l-am gasit, stiu unde, e aici sub laba mea de caine. maseaua de minte cu care sa il rod n-o am.

ce-as mai vrea sa castig la loto...

Ia sa vedem despre maselele lu Fluterby si Melch

luni, 3 octombrie 2011

Ador sa fiu altcineva


Deci, nu s-a intamplat nimic din ce trebuie sa se intample, poate pentru ca eu am le cohones de un vierme, posibil, nu stiu, ma rog…

Cert e ca am o dilema. Una noua si frumoasa, cum numai o dilema de luni, cu inima in gat si trist poate fi.

Am deja-vu –uri. Am avut din totdeauna. Nu des, 10, 20 per an. Poate mai putine. Nu le-am numarat niciodata, desi ar trebui. Ar trebui sa adaog la blog o aplicatie, din aia, in care, daca ai deja-vu-uri, mai adaugi o pietricica intr-un borcan de sticla. Oare nu exista una din asta deja? Hmm, atunci ar trebui sa fie. Ma aude cineva –va-va-va-???

Ma rog. Si dupa ani si ani de experienta, dupa ani si ani de viata, mi-am intarit o concluzie cel putin nostima. Nu stiu daca e un fapt general, daca e normal, daca toata lumea pateste la fel, daca sunt singura din lume, etc etc. dar stiu ce imi declanseaza déjà-vu-ul. Si nu e o imagine, un ansamblu, o circumstanta, nimic.

Nu, e ceva mult mai banal, si pentru mine, amuzant dar si ciudat, dintr-o lovitura.

Dragii mei puficosi, am deja-vu-uri de la mirosuri.

E foarte simplu si banal.

Deja-vu-urile mele nu se refera la ceva ce am mai vazut/facut/auzit (in viata asta). Deja vu-urile mele sunt senzatii, sunt eu simtindu-ma altcineva, intr-un alt timp, dupa ce captez un anumit miros. E foarte straniu, defapt. Si ma necajeste ca, din cauza fumatului si sinuzitei, nasul meu nu mai este de mult atat de fin cat ar fi putut sa fie. Ce urat !

Astazi, par example, de la parfumul unei cucoane mai in varsta, pe strada, am avut o clara senzatie ca trebuie sa ajung in cabinetul meu cu scaune capitonate cu verde, din alea armoire si sa termin de cusut o rochie de ocazie. Si eram acum multi ani in urma, intr-o alta realitate sociala. Si eram calma si calda si fericita. Si sigura. A fost ceva intens si uluitor.

De mult nu am mai simtit ceva asa de descriptibil.

Stiu ca odata eram o secretara, intr-un costum din ala clasic, cu parul ondulat si esarfa la gat, si ma grabeam in bucataria mea sa incalzesc cina pentru cei doi copii scolari si sotul meu.

Poate o iau razna, sau poate exagerez cu imaginatia o senzatie mult mai banala.

Dar cine sunteti voi sa ziceti asta :P

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Catel pribeag

Nu am inspiratie. nu sunt inspirata.

Am luat impreuna cu sotul si stapanul meu o decizie, Zanoiul si eu am decis.

Va fi libertate

Va fi sfarsitul unei etape.

Bun, rau, nu conteaza. E o sansa in plus, o grija in minus.

Si o perioada, o sa ne descurcam cu banii.

Siiiii, nu mai am ganduri de plecat la mama... cel putin un scurt ragaz....

Si, o sa o facem ca lumea. Viata, adica. Sau o sa incercam

e probabil ultima ocazie cand fi-voi inconstienta. sau subconstienta. sau neconstienta. sau simplu spus, voi fi copil

caci asa vrem, si eu si el

si el e hotarat sa fie adult si responsabil si pentru mine o perioada.

si eu promit sa fiu un puf minunat, fermecator si alintacios pentru el, o perioada.

sa ma ridic la inaltimea declaratiei "my wife is gonna color my life"

Deci, iata diversiunea. Va bag in detalii pufoase si personale si literalmente jenante (daca ar veni de la oricine altcineva :P) ca sa distrag atentia de la faptul ca fi-voi inconstienta si libera, o perioada... macar o luna.

Sunt fericita, cu decizia luata. Si nu o sa regret nici o clipa.

Cine stie, poate fi ultima mea sansa.

Asteptam diversiuni de le Fluturby si Melch

marți, 27 septembrie 2011

As vrea sa scriu despre mine

cand imi recitesc "Operele" recunosc ca devin un Cioran prafuit.

Eu nu am treaba cu Cioran. Nu imi place Cioran. Nu vreau sa fiu Cioran.

Povestea lui Cioran nu are curs logic. E plictisitoare. E "rupta". Nu e o poveste, e 1000 de povesti, in 1000 de propozitii. SAu chiar doua povesti per propozitie. Nu e artstic.

Eu am in cap o singura poveste, dar gandul meu fuge departe, in laturi, as zice,  chiar. In capul meu gandurile au fluienta, au continuitate. Dar retin elemente, in scris, si redau doar unele dintre idei.

Apar rupte... E plictisitor, e non-artistic.

Sunt plictisitoare si non-artistica.

e prea tarziu sa ma mai zbat acum, cand m-am stratificat. Dar jur ca stradui-ma-voi sa ma indrept spre calea dreapta...

Tema de azi "unde esti copilarie, cu padurea ta, cu tot"

Copilaria mea avea diverse forme de relief, imbracata in diverse forme de viata:

- Paduri in munti,
- alge si licheni in mare,
- vii in gradina bunicilor de la buzau;
-cartofi si gandaci dungati, printre altele, in gradina bunicilor din botosani;
- copii si blocuri gri, in cartierul unde am capatat culoare, etc.

Mi-e dor de ea toata, de toate formele si marimile, si culorile si texturile in care mi s-a prezentat, mi-e dor de mirosuri si frig, mi-e dor de arome si cald, mi-e dor de lumini, mi-e dor de intuneric, mi-e dor de ei toti, pana la unul.

Si ca sa raspund frumos la intrebare, padurile copilariei mele au fost rase de pe fata pamantului, ca sa primeasca o noua fata- pista de ski.

si copilaria mea, restul din ea, e scris in jurnal, e pastrat in carti dub forma de flori presate, e in dulapul mamei, in fiinta unor haine mai caraghioase, e in crapaturile avionului facut de tata, in sufletele oamenilor pe care i-am atins, in cutele fruntii lui tata si a lui mama, dar si in cutele obrajilor, in pozele bunicii, in mainile bunicii , in ochii bunicii, in inima si mintea mea.

si daca as putea, as aduna-o strop cu strop, sa o recladesc....

dar fara sa le-o fur celor care o au acum, doar sa o copii. sa fac un duplicat.

asteptam si despre copilariile celorlalti doi licurici :) sol si nino