luni, 30 ianuarie 2012

Din eu

Cand am febra, sau cand mi-e rau la stomac, visez un castel. De cand eram micuta de tot. Am scris in jurnalu meu de pe la 12 ani despre castelul ala cu multe usii, gri obscur, intunecat si vechi. Cine stie in ce viata locuiam intr-un castel ?!?

Cert e ca e ditamai cladirea, il vad doar pe dinauntru, si ma face sa ma simt bine. Cu tot cu usile intunecate, camerele negre, zidurile reci, scarile din piatra care transverseaza in diferite modele peretii, panzele de paianjen.

Ma simt in largul meu acolo, il strabat cu cate o treaba si intru peste tot fara frica si imi place la nebunie cand am visul asta.

Desi e visul de stare rea, e un vis placut, nicidecum un cosmar. E un vis plin si care sa ma face sa ma simt fericita.

Cosmarurile mele sunt cu oameni dragi care patesc ceva. Pe care ii doare ceva.

Si bineinteles, mai este celebrul vis cand stau pe un scaun, cad pe spate si ma calca o masina pe cap. Asta ce o mai fi insemnand?

Mama Omida ar avea ce sa descifreze. Sau Freud.

Pentru ceea ce va urma

Ce melodie e mai buna de ascultat in timp ce dansezi cu puiul tau?

Mai sunt, probabil , multe altele, dar mie asta imi place... de mult



miercuri, 25 ianuarie 2012

Azi mananc napolitana cu ciocolata

Ati vazut vreodata picturile asiatice cu adevarat deosebite?

Cand vezi vreodata una sau mai multe din astea, nu le poti uita. Prin simplitatea tuselor, prin folosirea simbolurilor simpliste, unii artisti creaza adevarate opere de arta.

Azi, in fulgii uriasi care se lipeau de parbrizul masinii in timp ce mergeam la servici, am vazut muntii. Muntii asa ...

Ce forme si structuri pline de viata si energie. Ce frumusete creata de natura, cea mai frumoasa dintre toate.


marți, 24 ianuarie 2012

In noapte

M-am trezit la o ora indecenta din cauza lui El care s-a trezit din cauza mea, deci nu am ce reprosa nimanui.

Si in semi-obscuritatea linistita care a survenit dupa retragerea lui strategica in bucatarie, cu laptoc si cu tot, nu am putut dormi, nu imediat cel putin.

Era intuneric, mai degraba crepuscul, era probabil aerul rece (acasa la mine, in diminetile nebune cand ma trezeam sa stau pe balcon aerul avea o aroma a libertate si viata si natura) si mai putin imbuibat cu fum si benzina si petrol si toate cele...

Ascultam tic tacul sonor al ceasului sprijinit de cactus si ma gandeam la viata mea, la viata celor ce au trait inainte, si au trait cu adevarat, si am avut senzatia aia de vizitator. In viata mea, nu e nimic atat de real si concret cum am citit in carti si cu am auzit povestind parinti si bunici. Viata mea ca o poveste lina povestita de altii, ma simteam un tert neimplicat, un musafir care s-a asezat in scaunul de la cinema si priveste doar putin implicat povestea ce se desfasoara.

O senzatie ireala, calma evident, dar si un pic amaruie, a esec.

A trecut rapid, ca o aripa de pasare deasupra soarelui, cand am auzit deasupra un zgomot de mobila.

Sunt in fapt un mic voayor, nu in sensul obscen ci in sensul celor care trag cu ochiul prin geamuri si perdele ca sa prinda un pic din viata altora. Si asta imi aduce o enorma satisfactie.

Imi place sa vad familii, case locuite, cand eram copil visam cel mai mult sa fiu invizibila si sa ma duc in alte case sa surprind povesti. Aveam o adevarata tehnica stabilita, de a ma strecura invizibila pe langa proprietar cand deschide usa, de a ma aseza intr-un colt si de a-l observa.

E straniu poate, dar dintotdeauna m-au fascinat povestile altor oameni, si mediul lor familiar, si viata lor. Believe or not, i love people :)

In fine, si m-am trezit inchipuind cati mii de oameni la ora aia vin de la serviciu de noapte, obositi, poate unii din ei tristi, cati se trezesc acum sa mearga la serviciu, stau in bucatarii primitoare si isi fac cafele tari, cati vin in oras cu avion sau tren, ajung si simt bucuria aia cand ajungi undeva si calatoria s-a sfarsit, etc.

E o lume in continua miscare, si miscarea asta are un farmec deosebit pentru mine.

Si apoi din nu stiu ce motiv mi-am adus aminte de biblioteca de litere din Codrescu - pufi, oare Codrescu se cheama campusu'? sau am un lipsus jenant?  mi-am adus aminte ca mergeam acolo, dar pentru nimic in lume nu am putut sa imi amintesc cum arata inauntru. Stiu ca erau mese largi, fara despartitor. Dar atat. Si am stat ore in sir acolo, in sesiuni, noi doi sau eu singura. Oare de ce uit lucruri care imi erau dragi?

Si am avut o dimineata devreme interesanta si deosebita de restul, si merita povestit.


luni, 23 ianuarie 2012

Un copil fericit

Se intampla chestii in mine. Ma simt confuza. Confiuza.

E ciudat cat de departe pot ajunge in vis si cat de putin pot sa umblu in realitate.

Si mi-e foame de chestii ciudate - branza mucegaita, struguri, gogonele murate, harbuz.

As vrea sa fie bine si sigur. Nesiguranta ma omoara. Cine a zis ca nu poti trai in frica s-a inselat. Nu ma cunostea pe mine. Mi-e frica de multe chestii. Mi-e groaza de fapt.

Si o sa traiesc in frica. In continuare. Cine stie cand se va opri.

Distractia asta nu e pentru cei moi de corason. 

Ganduri peste ganduri, intai gandesc apoi ma razgandesc apoi ma trasgandesc, etc.

Sunt mic si am noroc cu ei multi mari.

marți, 17 ianuarie 2012

Pentru ca

Si am citit io vreo doua postari triste si inspaimantatoare de pe un blog care in esenta e vesel si puternic.

Si m-am necajit ca io de cand scriu pe pagina asta nu am surprins niciodata ceea ce trebuie spus in primul rand dar in primmul si primul rand despre mine, asa ca ma corijez acum si recapitulam:

- Iubesc parintii, si bunica
- iubesc pe bunicii care au plecat inainte ca eu sa pot sa le multumesc sau sa le zic ca ii iubesc.
- am avut si am o viata ocrotita si fericita si buna datorita fiecaruia in parte;
- sunt eroii mei, modelele mele in viata;
- nu exista viata fara ei.

Ca sa se stie clar despre mine, sunt o fata de casa. Imi iubesc casa si pe toti cei care fac din casa acasa.

Acasa e locul meu. Acasa e unde trebuie sa fiu.

Acasa.

Si chiar daca vom reusi sa obtinem un apartament pentru noi (eu si El) , acasa va fi tot cu ei.

To be do


Si pentru ca veni-va ziua aia, la un moment dat, cand eu voi sta acasa ca o medusa pe nisip, ar trebui sa pregatesc din timp un program activ de vizionat si citit, pentru ca altfel, in ziua efectiv libera, nu imi trece nimic de facut prin capul sec.

Pentru ca e doar initial, vom completa aceasta pagina cu noi si noi rezultate si recomandari, cat sa para un plan serios si justificabil.

Deci de vizionat:

1.      The Iron Lady;
2.      The Artist;
3.      Now you see me;
4.      We the people;
5.      Dolphin tale;
6.      Invictus;
7.      A raisin in the sun;
8.      Who says I can’t ride a rainbow;
9.      Lean on me;
10.  Sherlock Holmes – a Game of Shadows;
11.  Snow White and the Huntsman;
12.  The sound of music;
13.  The princess and the frog;
14.  Fiddler on the roof;
15.  Singing in the rain
16.  Fantasia


De citit:

1.                  Dama cu camelii;
2.                  O mie si una de nopti – anonim
3.                  faust - johann wolfgang von Goethe
4.                  casa umbrelor - charles dickens
5.                  jude nestiutul - thomas hardy
6.                   femei indragostite - d.h. lawrence
7.                  aşa grăit-a zarathustra – friederich Nietzsche
8.                  maestrul şi margarita – mihail bulgakov
9.                  Zorba grecul;
10.              Pippi Longstocking by Astrid Lindgren
11.              The Dream of the Red Chamber de Cao Xueqin
12.              The Handmaid`s Tale de Margaret Atwood

Si nu mai am inspiratie. Trebuie sa adaugam.

vineri, 13 ianuarie 2012

biscuim, maria ta


Azi am fost stresata.

Job related.

Am inceput de aseara, cand un client a hotarat ca in serviciile platite intra si urlatul la sclavul de pe mosie, datul cu biciul si replicile jignitoare.

Astazi, pentru acelasi client, am fost sa discut cu autoritatea, ca sa vad ce s-a intamplat intern de nu e Bossul fericit. Instinctiv, am vrut sa folosesc acelasi ton cu biata fumee de la receptie, macar sa nu fiu singura victima a nefericirii Bossului.

Bineinteles, cand sa ma pornesc sa fac scandal ca asa nu se poate, ca de ce e o eroare interna, ca noi avem nevoie de aia si aia si ailalta, numai ce ma apuca o senzatie ciudata de jena. Realizez cumva subconstient ca eu ma transformasem in vocea furiei lui Boss (ca in gura lui Saruman) si imi dau seama ca pe eu sunt altcineva, cu alte prioritati, si alte valori. Si incep sa vorbesc frumos cu femeia, sa ii explic de la umar la umar in ce situatie de rahat sunt, si care e problema, si de ce avem nevoie de o rezolvare rapida. Femea, probabil din simpatie si un sentiment de reciprocitate, imi raspunde frumos. Imi explica cum merg lucrurile. Pe cine sa sun. Cum sa pun problema. Eu, indatorata, ii multumesc. Ea ma opreste, si suna chiar ea. Ca sa vedeti, ca am o prietena (adica eu) care are o problema. Ce sa facem. Femeia aia, la randu ei din simpatie, explica ca nu e treaba ei. Dar stie pe cine sa sune. Si uite asa, ma servesc femeile cu o cafea, ma aseaza pe un scaun si se ajunge la sursa problemii.

Problema e la alta institutie, nu au facut ceva anume. Ce se poate face? Pai, noi nu prea putem face nimic direct, dar putem sa vorbim cu x sa ne ajute de acolo. Dar o sa dureze, ca procedura e cam indelungata.

Ce sa mai, voi veni saptamana viitoare sa ridic actul rezolvat. Nu pot decat sa ma bucur.

Si sa confirm ca bunul simt bate toti Bossi din lume, care sunt siguri ca datorita lor se invarte pamantul. Astept acum sa tipe din nou ca pana saptamana viitoare se va usca de plans si dor pentru actul ala.

Dar eu doar atat am putut, impreuna cu persoanele amabile de la autoritate.

Si daca tipa intr-adevar, e timpul sa stabilim clar prioritati.

Pentru ca nu mai accept sa risc sanatatea puiului meu pentru orice taran imbogatit subit.

And that is that.

joi, 12 ianuarie 2012

Si totusi primavara

Si cand credeam ca nu mai pot sa imi rup energie nici cat sa ma tarai pana la pat si sa mor, aseara am primit un impuls nebanuit de la El. Pentru ca el munceste mai mult decat mine, si are mult mai multa energie :

- sa imi faca cartofi prajiti daca il rog (bat la cap);
- sa munceasca la laptop pana la ore nebune in noapte ca sa termine nu stiu ce proiecte;
- sa joace fifa silentios, cand eu dorm alaturi,
- sa suporte momentele mele melodramatice cand bocesc din orice,  etc.

Asa ca m-am ridicat de pe dos si pentru prima oara de mult timp am facut mancare cand am venit de la servici, am creat o chestie, un mic jurnal de pus la chei pentru El, de care a parut foarte incantat (Poze ulterior) si efectiv m-am miscat.

Pana acum, ajungeam la 8 acasa, dupa ce plecam la 8 la servici, si ma taram pana la pat, ridicam solicitari pentru cartofi prajiti sau pentru iaurti sau alte cele , si bagam somn pana la 8 fara 10 a doua zi.

Ieri nu, ieri m-am miscat, m-am distrat, mi-a placut si m-a facut sa ma simt mai bine in pielea mea, mai vie. Nu stiu daca e o practica deja, probabil nu. Pentru ca i R lazy.

Dar am constatat cu atare ocazie ca sunt inca in stare sa visez chestii, sa fac chestii , sa simt chestii. Ceea ce e minunat.

Tranzitia in care sunt ma lasa oarecum imobila, parca nu as face nimic pana nu se stabilizeaza lucrurile. Dar cand e oare asta? Cred ca trebuie sa fac acum tot ce pot, si tot ce vreau, si sa las mai incolo pentru mai incolo.


Cert e ca sunt un copil minunat :)

miercuri, 11 ianuarie 2012

Si ca sa dezicem



Pentru ca mama si tata m-au invatat despre muzica si despre radacini,

Mie imi place PHOENIX, vocea acordurile, corul, vioara, ca un munte ce se pravale peste mine dar in loc sa ma striveasca se aranjeaza usor in fata ochilor mei intr-un peisaj fluid si agresiv al povestii despre care se canta

Si versurile razboinice ale lui Alecsandri despre micul sat iesean Strunga, care, imi imaginez eu, avea flacai tineri si puternici, mandri si curajosi, iuti de cutit si iuti la furie, batrani demni si credinciosi, intelepti si viteji si femei frumoase si delicate dar puternice...

Istoria e cum ne-o amintim si imaginam noi.


Ganduri de bine

Mi-e gandul in 10 locuri deodata.  

Eu pot sa fiu un copil pufos. Si in urma recentelor evenimente, ma transform din ce in ce mai mult in asta…

 si nu pot sa zic ca nu imi pare rau pentru episoadele goth si black din viata mea. Si au fost multe… 

Dar in ciuda mentalitatii mele aproape masculine (in stilul – spun direct ce gandesc, fara tertipuri si santajuri emotionale, fara miorlaituri si alintari, straight forward as an arrow si deasemenea lipsit de orice inflorituri – in urma discutiei cu nenumarati pufi am ajuns la aceasta concluzie, e o decizie unanima), am pastrat se pare in decursul existentei mele un spatiu perfect moale si protejat in interiorul mecanismului unsuros si rece numit inima. 

Spatiu ca un cuib de pasare roz si pufos, care acum poate in sfarsit sa iasa la lumina soarelui. Pentru ca acum nu mai e nevoie de ziduri mari de mecanism in jurul lui. Au aparut ei, care actioneaza ca interfata. Acum pot sa scot la aer puful meu, si pot sa ma manifest ca atare, fara frica (?!?). 

Si mi-am dorit momentul asta, cred, pe ascuns, dintotdeauna. Acum pot. Pot sa fiu creativa, si pot sa fiu vesela si roz si creata si alintata si tot ce pana acum mi-a fost imposibil sa fiu. Oare de ce? El va zice – hormonal, draga, iti trece. Dar chiar daca e asa, (desi urat din partea ta, uratule, sa pui orice lucru si orice reactie in seama hormonilor, adica misogin urat ce esti :P) eu nu vreau sa treaca. Pentru ca in final, ma eliberez de partea mea minunata si dantelata, pe care sigur o mostenesc de la mama. Si mama va fi grozav de satisfacuta cand va constata schimbarea (ti-am zis eu ca e mai frumos asa, nu ma crezi niciodata cand iti zic, nu ma asculti, s.a. …)

Adica sa nu credeti ca voi fi o pufa fara ratiune si discernamant, un fulg roz si minunat si decorativ.

Sunt tot eu, doar ca am curajul(?!?) sau ocazia de a manifesta si o alta parte a lui eu, cea minunata si dantelata si creata si tot.
Si azi ma simt ca atare :)

Underful

when can it all be purfect and underful and mistical as in google pictures of gorgeousness???

tell me the precise date and time, and i'll be there, with a bag, to get a bag full of purfectnes.

until then, lie to me ;)

miercuri, 4 ianuarie 2012

Imi place apa

Imi place cand gasesc bloguri scrise de oameni fericiti si puternici, oameni care si-au facut realitatea asa cum au vrut ei.

Sunt bloguri de craft, neindoielnic, pentru ca un om fericit si puternic este neindoios un artist, un spirit creator...

Exista si bloguri scrise de oameni interesanti, care vor sa se zica lor altora. Oare ce ne face sa ne scriem pe o foaie atat de publica? Trufia ipocrita ca nu ne pasa de altii, sau minciuna ca nu avem nimic de ascuns?

Pentru ca daca am fi sinceri, am recunoaste ca ce e cu adevarat important pentru sufletul nostru mic si uscat nu va aparea niciodata aici. Ceea ce doare cu adevarat si care curge din rana proaspata.

Deci ar fi o minciuna sa zic ca asta ar fi jurnalul meu. Ceea ce e cu adevarat important nu incredintez unui zid pe langa care pot trece mii de oameni. Sufletul meu isi linge ranile in singuratate, si isi savureaza victoriile in lumina solitara a lunii.

Scrierea in blog, si vorbesc in numele meu e o distractie. O placere. Si blogul meu cuprinde parti din mine, care sunt susceptibile de a fi prezentate altora, a caror valoare nu se diminueaza prin contactul cu lumina altor ochi.

Blogul meu e neinteresant, din acest punct de vedere. E un rezumat la o idee cenzurata. E o placere fara valoare, un gablont.

Blogul de craft, pe de alta parte, ala exista cu adevarat. In el, eu prezint partea mea creatoare. Mica si rahitica mea parte creatoare. Ma laud, ma mandresc si sper sa inspir.

Sunt stari ciudate prin care trec si despre care nu o sa vorbesc aici, se intampla lucruri multe si ciudate, si nu sunt de povestit.dar cand imi va fi permis, voi crea in baza tuturor celor noi, si alea vor fi cunoscute celorlalti. Defapt, creatia mea e cea mai sincera parte din mine care va ajunge vreodata afisata pe internet. Cel mai adevar de mine.

Imi place apa. Si focul. Elemente puternice si opuse.