miercuri, 21 decembrie 2011

Draga Mos Craciun,

Stiu ca de mult nu ti-am mai scris o scrisoare asa cum trebuie, pe care sa o expediez cu sinceritate la Posta, convinsa ca ajunge la Polul Nord.

Imi pare rau daca te-ai simtit neglijat, dar tu care cunosti mintea si sufletul tuturor copiilor, stii foarte bine ca ti-am pastrat in suflet aceiasi iubire si acelasi vis ca in copilaria indepartata.

Anul asta iti scriu, ca sa imi arat mie intai ca inca mai pot fi sincera si copil, si apoi scriu pentru ca se schimba lucrurile, si pentru ca acum, dupa mult mult timp, am ce sa imi doresc cu adevarat.

Acum ar fi frumos sa recunosc eu singura ca nu am fost un copil prea cuminte anul asta, nu am spus numai adevarul, nu am gandit despre altii lucruri frumoase, nu am facut tot ce se putea pentru cei dragi mie.

Asa ca nu stiu daca merit tot ce am sa scriu eu mai jos, Mosule, dar eu sper ca tu sa imi aduci toate astea, pentru ca dintre noi doi tu sigur esti bun.

Deci, de Craciun, ioooo imi doresc urmatoarele:

- un brad de Craciun intr-un ghiveci, care sa supravietuiasca plantat la casa parintilor mei - CHECK;
- un catel, care sa imi dea toata veselia, curajul si dragostea neconditionata - PENDING;
- un copil sanatos, vesel, puternic si capabil, ca tatal lui- PENDING;
- sanatate si drag alor mei, si mult curaj si speranta - CHECK;
- un pic de calm si rabdare pentru urmatoarea perioada - PENDING;
- colindatori, multi multi multi - CHECK;
- portocale sub brad - CHECK;
- zapada, cat sa pot face un inger, sa ma dau cu sania NOT CHECK :( ;
- prieteni vechi si oameni dragi, cu chef sa iasa la o prajitura, ca il El Passo nu ma mai inghesui, cu ce fum e acolo CHECK dar not available;
- sa ma ajuti sa fac Sarbatori minunate si celor din jur, cum ma stradui sa fac. Nu suficient, si nu la suficient de multi, dar o sa incerc mai tare, mosule.

Acum ca am lasat o listoaie mare si minunata, Mosul meu drag, e timpul sa iti urez calea lina si te astept cu drag.

Te iubesc,

Elena




Si mi-e dor

Mi-e dor de masa de la bunici. In fiecare ajun.

Mi-e dor de bradul impodobit cu globuri de cand era mama mica si eu nu eram, globuri care pastreaza aroma anilor ce a trecut, cum nu se mai fac acum, stelute si luminite care miros a bomboane de brad vechi (probabil si-au pastrat mirosul din cutia de bomboane in care sunt stivuite tot anul)

 Mi-e dor de masa cu vesela de sarbatoare, mare, lunga, sa cuprinda 12-15 membri, acum mai ingusta, dar tot lafel de fericita.

Mi-e dor de diferitele feluri de mancare, care mai de care mai de vis. Mi-e dor de tacamurile cu coada filigranata, din argint, mari si incapatoare, cum se faceau in vechime.

Mi-e dor de bradul nostru, de acasa, cu portocale sub el si pungi cu diverse cadouri minunate. Mi-e dor de amintire, mi-e dor de anul trecut, de acum doi ani, de ultimii 25 de ani, caci nu am lipsit la nici un Craciun de cand exist.

Anul asta fra-miu fuge la prietena. E naspa fara un /doi membri de familie. Mi se pare trist si gol. Dar e in firea lucrurilor, cred, ca el sa mearga la ea. Si El-ul meu vine la mine. Deci, soarta.

Si acasa ninge, fratilor. Nu ca in bucurestiu asta gri si infect. Ninge cu adevarat, cu fulgi mari si adevarati, si oamenii stiu ca e iarna.

Ce viata.

Mai sunt putine zile pana cand pleca-voi unde vreau sa ajung, si timpul trece din ce in ce mai greu.

Cadourile sunt pregatite, stivuite frumos in hartie de impachetat, sus, pe un raft intreg. Pisica inca nu e constienta de calatoria ce va s-o faca.

Imi doresc minutele de bucurie si amintiri, de mult nu am mai fost acasa.




luni, 19 decembrie 2011

Amuzant

La serviciu, au fost rugati toti oameni sa completeze un formular in care sa atribuie un cuvant colegilor lor. Cuvintele despre mine se invart in jurul laturii artistice, si firii mele timide, discrete si sensibile :)) dar unul m-a fericit in mod deosebit. Sunt o panseluta. da, am scris corect, asta e cuvantul. sunt o panseluta, iar imaginea mea despre o panseluta ma face sa ma simt mandra de asemanare.

Mama, desi noi impreuna am ajuns la concluzia ca sunt o musetica, se pare ca cineva a vazut in mine o panseluta. si imi place. Ma bucur, cum nici un alt cuvant nu m-ar fi facut sa ma bucur. ma rog, poate musetica.

Am recitit ultima scriere, si m-a deceptionat. Devin intransingenta si decrepita. Anumite ganduri, oricat de justificate ar fi ele, nu trebuie sa isi gaseasca loc in mintea altora. fiecare trebuie sa isi gaseasca singur calea.

Asa ca incerc sa corijez greseala. Suntem toti pasari ale cerului, flori ale pamantului, fiecare avem parfumul nostru si penajul diferit. Si toti suntem frati in fata nasterii si mortii. Ca atare, rog ca Solstice sa ma certe si sa ma traga de ureche cand ma mai vede scriind sau zicand chestii de'astea cu titlu de lege. despre altii. pentru ca e urat si rau. si nu vreau sa fiu urata si rea,.

miercuri, 14 decembrie 2011

Sa ce?

Sa cert pe ala, aia, pe ei. Sa critic un pic asta, un pic aia, sa introduc o ironie subtila despre toti care nu sunt ca mine, sau pe care nu ii includ eu in circle of friendship, pe care nu ii inteleg, dar nici nu imi pasa, pe cei pe care nu ii respect din diverse motive, plus doua trei cuvinte despre cat de muah si idilica e viata mea, cat de zen si genial e felul meu de a vedea lucrurile, de a trai viata, perspectivele mele, si in rest replici de feng shui patetice "traieste-ti viata" "fii vesel" "blabla", plus doua referinte la o carte/melodie sau fel de mancare.

Saptamana asta mi-am cautat refugiul in blog-uri. Am citit muuulte. Multe de tot. Facand un raport simplu, cea de mai sus este reteta. Formula cea mai des intalnita. Un blog cu un subiect vag/difuz/insesizabil, care cuprinde cate un pic din cele de mai sus (invariabil, dar nu in ordinea aia neaparat- eu sunt minunat, ala e rau din varii motive, eu sunt zen, eu fac/ascult/citesc/mananc/joc asta care e minunat, morala).

Desigur, am gasit si exceptii. Am intalnit un blog scris de un fluturas umplut din gros cu fericire si multumire, care emana doar buna dispozitie, si inspiratie, si numai de bine. Am gasit bloguri axate pe critica. se ia un subiect si se critica asta si aia si ailalta in legatura cu subiectul, si nu de multe ori, pe langa obtuzenie si minti incalcite dar ingamfate, am gasit idei deosebite. La care nu ma gandisem. Laturi noi. Mi-au placut. Imi place critica scrisa de altii si nu despre mine. Imi place sa vad alte laturi ale unei probleme.

NU imi plac blogurile la reteta. Nu imi plac postarile despre dup'amiaza asta in care eu nu fac nimic , si va anunt pe voi ca eu azi nu fac nimic inteligent, nu gandesc nimic inteligent decat cum sa ma rasfat eu citind sau ascultand nushce. E ca o telenovela fara actiune pe multe pagini. Re-si re si re-repetata.

Uneori simt nevoia sa scriu despre un subiect. Uneori am scris cate un rand care ma furnica pentru ca ma furnica. alteori am dat de stire unora printr-o propozitie ca inca traiesc si ca nu am ce mentiona interesant. Dar nu am putut, si mai ales nu am vrut sa fac un blog din nimic. azi e bine. ninge. zen. urasc vecinu de birou. ascult o melodie superba. traiti clipa.

cand nu am ce scrie, si e vital sa scriu totusi ceva, voi scrie, in proportie de 99% ca nu am ce scrie.

Si ca atare, ca persoana inraita de penibilitati si pierderea timpului si energiei nervoase pentru porcarii, declar cinstit si sus ca de azi nu mai citesc bloguri. Alea. Am o lista cu putine pagini pe care o sa le revizitez.

De azi, de la acreala, prefer sa citesc o carte. Orice carte.

Noi toti suntem speciali. Noi toti avem dreptul sa ne scriem gandurile si blabla. Corect. Numa ca la multi dintre noi toti, gandurile si formula e aceiasi. Nu mai prezinta interes un al doilea citit in aceiasi zi.

Si un blog despre ce face unu acum, ieri, etc. nu pare deloc interesant. My bad.


Cu si despre

Ametesc. Si amortesc. Si nu prea pot sa mananc mare lucru. E o stare de fapt. O iau ca atare.

luni, 12 decembrie 2011

Deci Craciun

Craciunul asta e superlativ.

Oameni vorbesc despre Craciun, scriu despre Craciun , se vaita, fac planuri, strica planuri, rad si povestesc si toate cu sau despre Craciun.

La mine anul asta s-au suprapus doua in aceasta perioada. Sunt absolut disperata dupa Craciun. Ca sa arat cat de disperata, mentionez ca am un excel in care calculez la minut cat timp mai este pana la petrecerea cea minunata pe care o astept tot anul. Nu e o petrecere cum va inchipuiti voi. Oricum v-ati inchipui-o, nu e asa. E cu totul altfel, e nemaivazuta, nemaipomenita, si totul pentru ca impleteste intotdeauna ce a fost si ce este, cu doar un pic de tot din ce va sa fie. Si poate pentru ca e a mea :)

Dar anul asta s-au intamplat mai multe. Si nu stiu cate o sa se mai intample pana atunci. Nu prea multe, sper. Si toate bune. Cand vom avea o confirmare stiintifica a decursului lucrurilor, voi afirma cu mandrie. Momentan sunt un copil, speriat si ingrijorat. Care vrea la mama. Si vrea sa vina Craciunul, ca in vise. Ca in trecut, si ca acum.

Cadouri am luat. Mai am de impachetat totul in hartie frumoasa, de scris nume pe biletele de hartie glase, si de pus stampile cu floricele si buburuze, si gata. Mai trebuie sa ma bag in masina, si Mama, iata-ma! Hraneste-ma cu tot ce am nevoie.

Mi-e dor de altceva. Mi-e dor de nepasare. Dar ceea ce se intampla acum ma sperie si ma face fericita in acelasi timp. Si asta, in plus fata de Craciun. Si in plusul ei, Craciunul.

Primul gand pentru copilul meu nenascut:

- Sa ai puterea sa treci peste tot, pastrand naivitatea si puritatea omului bun.

E timpul sa nu mai fim copii, intr-o perioada cand toti suntem copii.