marți, 27 septembrie 2011

As vrea sa scriu despre mine

cand imi recitesc "Operele" recunosc ca devin un Cioran prafuit.

Eu nu am treaba cu Cioran. Nu imi place Cioran. Nu vreau sa fiu Cioran.

Povestea lui Cioran nu are curs logic. E plictisitoare. E "rupta". Nu e o poveste, e 1000 de povesti, in 1000 de propozitii. SAu chiar doua povesti per propozitie. Nu e artstic.

Eu am in cap o singura poveste, dar gandul meu fuge departe, in laturi, as zice,  chiar. In capul meu gandurile au fluienta, au continuitate. Dar retin elemente, in scris, si redau doar unele dintre idei.

Apar rupte... E plictisitor, e non-artistic.

Sunt plictisitoare si non-artistica.

e prea tarziu sa ma mai zbat acum, cand m-am stratificat. Dar jur ca stradui-ma-voi sa ma indrept spre calea dreapta...

Tema de azi "unde esti copilarie, cu padurea ta, cu tot"

Copilaria mea avea diverse forme de relief, imbracata in diverse forme de viata:

- Paduri in munti,
- alge si licheni in mare,
- vii in gradina bunicilor de la buzau;
-cartofi si gandaci dungati, printre altele, in gradina bunicilor din botosani;
- copii si blocuri gri, in cartierul unde am capatat culoare, etc.

Mi-e dor de ea toata, de toate formele si marimile, si culorile si texturile in care mi s-a prezentat, mi-e dor de mirosuri si frig, mi-e dor de arome si cald, mi-e dor de lumini, mi-e dor de intuneric, mi-e dor de ei toti, pana la unul.

Si ca sa raspund frumos la intrebare, padurile copilariei mele au fost rase de pe fata pamantului, ca sa primeasca o noua fata- pista de ski.

si copilaria mea, restul din ea, e scris in jurnal, e pastrat in carti dub forma de flori presate, e in dulapul mamei, in fiinta unor haine mai caraghioase, e in crapaturile avionului facut de tata, in sufletele oamenilor pe care i-am atins, in cutele fruntii lui tata si a lui mama, dar si in cutele obrajilor, in pozele bunicii, in mainile bunicii , in ochii bunicii, in inima si mintea mea.

si daca as putea, as aduna-o strop cu strop, sa o recladesc....

dar fara sa le-o fur celor care o au acum, doar sa o copii. sa fac un duplicat.

asteptam si despre copilariile celorlalti doi licurici :) sol si nino

vineri, 23 septembrie 2011

Tristut

Tata, ia calu meu si du-te.

Azi ma uitam la un glob care avea inauntru picatele din alea minuscule stralucitoare, pe care daca il intorci arata ca si cum ninge peste un castel minuscul.

Mi-a adus aminte de vara, la mare, cand nu erau banii mei de cheltuit, ca sa ii numar pana la unu', cand eram de mana cu mama si tata si visele mi se indeplineau, cand viata era colorata si vesela si totul era un joc mai mult sau mai putin amuzant. mi s-a facut dor de mine. de viata. de campuri cu grau in care fugi desculta, cu un batic rosu in juru gatului si il astepti pe El sa te prinda de talie si sa te traga la piept, si totul miroase a pamant bun si cald, si iarba proaspata si dulce.

mi-am adus aminte de chestii , fractiuni de amintiri, cand lumea era in culoare si sunet, cand ideile are mai mult vise si citate celebre, cand viata functiona dupa un ritm impus de oameni mari, si tari si buni, si eu eram ca o nota leganata de vant pe sorfegiul lor.

acum un om drag mie este trist, si eu sunt furioasa. cum sa fie trist si eu sa nu pot face nimic in sensul asta??? cum sa nu pot sa il apar de necazuri, tristete, jale... cum sa fiu asa de slaba???

si totusi, parca numai asta am invatat de cand sunt aici, in lumea oamenilor mari. Anume, ca defapt nu pot asta si aia si ailalta, ca defapt sunt mic si slab si angrenajul e mai puternic decat as putea fi eu vreodata.

un om slab vorbea, nu un Dan capitan de plai puternic si neinfricat, in fata caruia isi pleaca capetele leii. asa as vrea sa fiu, model de forta bruta, nu fizica, ci bruta.

as vrea sa fiu un uragan, ba nu, un munte. o forta uriasa si constanta, care sa isi urmeze calea, sau sa isi faca calea, fara frica si fara jena.

as vrea mai mult de la mine... dar ma opresc in eu. eul las si mic si speriat de toate.

as vrea acuma eu un cal, sa fug in munti si sa indur un test al barbatiei. si sa ma intorc forta care imi doresc sa fiu.

Cat despre forte si curaj, solstice si nino.

miercuri, 21 septembrie 2011

Amintiri

Şi când am auzit de temă, "m-am râs"

Poate penntru ca e o sintagmă din trecut, cand lumea era exprimată în culori mai vii, când un cuvânt avea ataşată o imagine.

Buricul pamantului.  parca iti imaginezi centrul burţii pământului  şi cu un buric în mijloc, un respectiv popescu-georgescu-ionescu.

e nostim, dar intr+adevar, azi nu mai folosim cuvinte atat de simple si descriptive, ayi, yicem ingamflat, egoist, arogant, egocentric, si altele. cuvinte care nu coloreaza imagini, coloreaza notiuni abstracte, principii...

si m-am straduit sa imi aduc aminte cum spunea profa de romana la grupuri de cuvinte care impreuna formeaza un nou sens... nu imi aduc deloc aminte nimic despre asta...

poate stie sol sau nino...

luni, 19 septembrie 2011

Agatha Christie

Si cum tocmai ce am citit o carte minunata de Agatha Christie, nu am putut sa ma abtin si am inchipuit brosa Poirot.


Poirot, alaturi de Maigret, Sherlock Holmes si Melania mi-au implinit, in minte cel putin, dintotdeauna, nevoia de logica si de instinct de copoi ...

alaturi de Poirot sunt un mic belgian grasut si rotund ca un ou, cu mustetile frumos pomadate si arcuite, cu un ochi ascutit si o minte si mai...

si de acum ii voi purta si simbolul, facut din fir de argint si bile de sticla de murano.

Continuam

Si daca ne merge rau pe alte planuri, nu inseamna ca nu putem crea ceva frumos.



Va prezint setul Beetlejuice mult mai complet si mai atragator.

Se moare, monşer

Astazi am murit un pic.

Sunt in genere un personaj fericit, imaginatia mea e aplecata mai mult pe latura inventarii si creerii manuale a tot felul de povesti, lucruri, desene, etc.

Cand e lipsita de faina, moara mea merge in gol si atunci apar dramele. Si atunci imaginatia incepe sa se umfle de rauri negre pline cu bucati de drame, gelozii, minciuni sfruntate, amintiri cu iz de mosc si jale, vise rele si prevestitoare...

Si mai sunt si alte momente, cand raul vine din afara. Cand incep sa ma stranga peretii, cand gulerul de la camaşa ma sufoca, cand unii sau altii dragi patesc rele, sau cand stiu ca nu am scapare.

Aşa ca azi. Azi eu nu am scapare. Azi voi continua sa fac ceva ce urasc si sa ma urasc pe mine din ce in ce mai mult, sa simt cum ma sufoc, minut dupa minut, sa nu mai pot si totusi sa merg mai departe.

Pentru ca de asta depinde o familie. Familia mea. Depinde o casa a noastra si un eventual copil, daca o sa fie unul suficient de nenorocos sa fie nascut de un om asa slab ca mine.

Astazi am aflat ca daca imi doresc cele de mai sus, trebuie sa continui ce ma omoara pe dinauntru. Astazi am aflat ca defapt nu am scapare, ca visele despre o alta sansa, un alt drum, un viitor de om cu coloana nu se vor implini. Niciodata.

Astazi am cazut in cele mai joase gauri ale disperarii.

Astazi mi-am dorit o boala mortala, ca sa am motiv sa scap, sa imi permit sa ma asez pe un varf de munte fara sa traga cei dragi de mine, si sa meditez la ce am fost. Un pic de tom sawyer, poate ...

Ma tem ca timpul care trece nu aduce cu sine rezolvari, cu atat mai putin solutii.

Si clipele de fara sansa ma sufoca incet si sigur.

Unii oameni au reusit sa sparga plumbul din jurul TREBUIE!!!

sau asa am auzit. unii oameni, ca mine, nu pot sta in colivii. aia o sa isi franga oasele de gratii, o sa-si rupa gâtiţele de yabrele si or sa priveasca cu ochii goi cand se va deschide portita prea tarziu.

azi am murit un pic

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Fac o plecaciune

L-am vazut anul trecut pe Radu Beligan, la varsta lui inaintata, jucand in Egoistul.

Juca ireprosabil. A fost prima oara cand l-am vazut pe scena pe maestru, pana atunci il cunoscusem doar de pe televizor.

si mi-am dorit ca batranetele mele sa aiba demnitatea, curajul si frumusetea batranetilor lui.

nu cred ca voi ajunge la onorabila varsta, dar daca o sa ajung, vreau sa ma topesc facand ce-mi place, si facand-o bine...

si sa inchid scena cu o plecaciune la care toti sa trebuiasca sa raspunda.

cine stie ce se va schimba pana atunci, si cum ma voi schimba eu si lumea.

nu putem decat sa speram in sansa :)

Asteptam plecaciuni de la Sol si de la Nino

Box of love



Cutia a fost facuta de Dan din lemn de balsa, are circa 300 de grame si e moale si frumoasa.


Apoi, mi-am asumat riscul de a strica o reusita creatie si am inceput sa desenez. 



initial as fi vrut sa desenez flori de cires, dar nu am talentul si precizia sa suprind ceva atat de fin, fara sa fie chitchios.... asa ca am incercat ceva mai simplu.... dupa cum se vede :)

Puffy necklace

Colier pufos, al doilea experiment cu aceiasi structura.


Imi place din ce in ce mai mult cum se combina cu diverse tipuri de haine.

Alte jucarii


M-am jucat cu o noua brosa :)

Butterfly silver broch


Fluturasul a fost inspirat de Sol si a sa atitudine privind realitatea.

Bilute de sticla si fir de argint.

Brosa destul de punk, in viziunea mea :)

Set Beetlejuice

intotdeauna mi-am dorit sa ma joc cu argintul. Astazi in sfarsit am primit fir de argint, asa ca am facut primele experimente.



Sunt facute din bilute de sticla, fir de argint si cheita de argint.

miercuri, 14 septembrie 2011

Sunt un musetel

Sau mai degraba o musetica

Daca as fi frumoasa si ornamentala si deloc folositoare, as fi o frezie. Daca as fi folositoare in moduri non-comformiste si mai salbatica si libertina, as fi cicoare.

Dar eu sunt musetica.

Problemele mele vesnice cu serviciul cresc si scad, in functie de zile mele, se umfla si dezumfla, in functie de zilele altora,

si per total, intrucat nu sunt prea desteapta si intrucat de-alungul existentei mele nu am descoperit ce mi-ar place sa fac, o sa o iau atunci prin eliminare.

Ce nu mi-ar place sa fac.

si avem urmatoarele, in functie de importanta, in ordine descrescatoare:

- nu mi-ar place ca Dan sau ai mei sa sufere lipsuri financiare din cauza mea si a lipsei mele de interes pentru activitatea la care m-am angajat;
- nu mi-ar place sa ma trezesc intr-o zi si sa descopar ca am lipsit la ultimii 10 ani din viata celor dragi, fiind preocupata de o activitate care nu imi place dar care face bani;
- nu imi place meseria mea;
- nu mi-ar place sa fiu saraca si sa nu pot cumpara ce imi doresc.

ca atare, descoperim ca mi-ar place sa fiu bogata si sa am si timp si atentie pentru cei din jur.

acum, dupa aceasta reculegere de ganduri, ma duc sa imi cumpar un loz-in-plic si sa incerc sa rezolv toate dramele.

Asta suna a poveste fara sfarsit, asa cum si este defapt. ciclul neintrerupt al vietii ...

Asteptam povestea lui solstice si nino.

luni, 12 septembrie 2011

Clienti

Anunt cu mare placere si satisfactie ca, datorita unui viteaz Sol, am inplinit prima vanzare de produse.

Ma laud pentru ca e prima oara cand am scos la vanzare anumite produse, restul fiind facute cadou la diversi.

Deci brosa cea din margele colorate si bratara din ata Chinese Stairway au intrat in posesia unor cetateni onorabili si simpatici. Sa le poarte cu placere, si sa le poarte noroc, pentru ca au fost facute cu drag. :)

Sunt foarte mandra :)

din nou, emfaza

Cine sunt eu sa dau sfaturi?

Ce oare am facut eu asa glorios incat imi permit sa privesc de la inaltimea intelepciunii mele???

Raspuns - nimic.

Atunci de ce sa ma arunc, sa vad pete pe altii, sa dirijez, sa propun , sa presupun , sa categorisesc, sa pun in borcane?? Mi-am spus cand eram mai tanara ca nu o sa fiu ca alti babalaci, ca nu o sa fac aceleasi prostii, ca nu o sa presupun ca stiu totul si am raspuns la toate.

Si totusi acum ma rotunjesc la altii, incerc sa corectez pe cate unul, sa indrept pe directia buna pe cate altul, dar e o prostie... ce e directia buna? cine spune? ce vreau defapt?

imi pasa sincer de unul/doi oameni pe ici pe colo, si e normal sa vreau sa ii ajut, dar ajutatul nu se face niciodata prin sfaturi. ci prin multe altele, incredere, simpatie, sustinere, intelegere, dragoste.

nu prin sfaturi, nu prin "iti zic eu cum se face", sau "trebuie sa fii mai", sau "de ce nu faci/esti/crezi..."

tzatza maricica din mine vrea sa isi dea cu parerea. dar nu asa se face. nu ajuta cu nimic.pe nimeni.

imi tot descopar defecte, deficite, bube in cap, pete in creier, etc.

si, a se consemna pentru posteritate, incerc sa ma schimb. incerc sa repar ce se mai poate. daca se mai poate. (sunt batrana si osificata cum zicea solstice)

Deci, pentru final, si pentru ca tzatza maricica va muri sufocata in somn la un moment dat (mwahahahahhaa) celor pe care ii iubesc, si de care imi pasa fratilor, i have your back . forever.

pentru alte intrebari cu privire la cum se face, intrebati un medium, ca io nu stiu. Io nu stiu nici pentru mine, ce naiba.

cand o sa imi rezolv toate bubele, si cand o sa stiu despre toate tot, si cand o sa se inchine oamenii la mine ca la Einstein :P atunci veniti de luati raspunsuri.

pana atunci, sunt doar un om, si unul nu prea minunat dupa cum se pare....




sâmbătă, 10 septembrie 2011

E un caine defapt

dar, e un caine, si nu un porumbel. Tema de ieri, la care sunt in intarziere (mi-a mancat-o pisica) :-o este:

It's a pigeon


si singurele conexiuni din mintea mea merg catre Mutley si Dick Dastardly din Catch that pigeon.

Mutley este un catel de rasa necunoscuta (mie), mai mult rotund decat patrat, mai mult inalt, dar e si lat, si de-o culoare oarecare, dar nu ca cea pe care-o are (cu de la mama graire)

Si ma intorc la suprema mea afinitate fata de caini. Imi plac pisicile, le iubesc cu aceiasi intensitate cu care iubesc cainii, e adevarat, dar cainii sunt adevarata mea feblete, prin dragostea pe care ei o intorc stapanului.


Un caine e un prieten, e un frate. Un caine e ceva mai mult decat o chestie pufoasa care iti face favoarea de a te lasa sa o scarpini cand are chef.

un caine ar muri pentru omul lui, un caine ar salva omul lui, un caine e un suflet altruist.


Si imi amintesc un banc care ar fi nostim daca nu ar fi dureros de adevarat:



- Cum iti dai seama cine te iubeste neconditionat?


Incui in portbagaj nevasta si cainele si dupa doua ore le dai drumul, te iubeste neconditionat ala care se bucura ca te vede :)))))






marți, 6 septembrie 2011

Ce dracu'

deci nu inteleg ce e cu pozele de nunta facute prin gari, ruine, paduri etc.

nu inteleg. sunt o obtuza.

nu vad de ce in ziua nuntii tale, care teoretic e o zi fericita si e o zi cand imparti fericirea ta cu oamenii care au venit cu drag la nunta sa se bucure (nu fortati de obligatii sociale si sictiriti ca dau banii pentru o prea scumpa iesire in lume si mancat trivialitati)  sa te duci la dracu in praznic la nushce varf de deal, frumos de altfel, numai bun de admirat oricand si inclusiv in ziua respectiva, si apoi sa stai in tot felu de pozitii tuguiate si caraghioase si total nenaturale ca sa te prinda in poza pozaciul si sa arati la nepoti uite ce ipocriti si interesati eram noi doi si cat de tare vroiam sa impresionam cu relatia noastra si cu banii pe pozaci.

poate e obtuz. si eu am avut pozaci la nunta. unul platit de familia lui. mie mi-era indiferent. as fi preferat sa nu fie deloc, dar cum sa nu fii imortalizat in aceasta nobila zi? si cum sa nu ai poze cu tot neamu si toti bosorogii din sat? si cum sa blabla. explic astfel ca nu prea m-a deranjat ca in poze apar alti oameni decat cei de care mi-ar pasa mie.  sau lui.

ideal ar fi fost un pozaci care sa fie nepartinitor, si sa suprinda in ipostaze naturale tot omu. o singura poza a fiecarui om, fara zambetu fals si muschii incordati. ideal ar fi fost fara pozaci, dar na...

norocul meu ca nu purtam ochelari, si nu il vedeam pe nenea decat daca se posta in juma de metru in fata mea. asa ca am fost naturel. :))

dar sub nici o forma nu m-as fi cocotat la naiba sa imi tugui buzele si sa privesc visator spre dan, cu frunze de nushce canzand asupra noastra. sa fim seriosi.

nu asa vreau eu sa tin minte ziua aia. nu asa vreau eu sa ma arat la altii, daca o sa arat poze de la nunta vreodata.

pe mine m-au facut altfel, mi-au aratat altele decat poze fandosite si o relatie stearbada de oameni care traiesc prin ce vad altii la ei.

Si NU vreau sa fiu rea. unele poze sunt superbe, pentru spiritul artistic al pozaciului. chiar sunt. si poate cu ocazia asta, un cuplu se gandeste sa joace un rol si sa se pozeze in ipostaze mirifice. si sa arate la altii cat talent si ce poze. nu am nimic impotriva. mi se pare straniu sa faci asta in ziua nuntii, cand teoretic sarbatoresti ceva important. dar mi se pare cretin sa faci nunta pe aparente din astea tampite - poze nustiunde, localul nustiucare cu nustiucelfel de ornamente, nustiucefel de alte tampenii fixiste sa scoti ochii lumii cu ce faci tu si ce esti tu.

doi oameni goi pe dinauntru incearca sa umfle ochii altor oameni goi. pentru ca oamenii plini nu demonstreaza nimic altora si ce fac fac pentru ei insisi si pentru cel de langa. si oamenii plini nu prea apreciaza sentimentul cand vad o poza a la nunta de vis :)) nici nu se gandesc la oameni. poate apreciaza compozitia, daca e cat de cat civilizata. dar nu arata nimic mai mult decat doi actori si un cadru simpatic.

pentru a arata dragostea si dorinta de a trai uniti, nu merge decat o poza spontana rau de tot. si astea sunt rare.

blabla, scriu mult si sunt impotriva plastificarii nuntii, trivializarii si comercializarii bucuriei la pachete ornate cu inimioare.

sunt in stare sa port un razboi de 100 de ani cu comoditatea din mine care lasa stereotipurile si trivialitatile unor persoane influiente sa isi faca loc in momentele mele importante. dar asta nu tine numai de mine...

catre Dogupina si nino

sâmbătă, 3 septembrie 2011

More...

 Uneori culoarea e frumoasa, alteori e mai bine sa pastrezi nuantele mai fine...




Brosa Rosé

Inca ma joc. Azi e o zi prolifica. :D



Bratara Eco

Bratara facuta din materiale ramase de la diverse alte proiecte. Imi place sa spun proiecte, suna asa de serios si oficial. desi, desigur, sunt doar jocuri. Distractie :D



si cum ma joc...


Glimmer

SI pentru ca am primit cadou niste jucarii acu ceva timp, si nu am stiu ce sa fac cu ele pana nu am fost la un shop de femei :)) cu multe glimmer magic stuff....


va prezint bratari -

vineri, 2 septembrie 2011

Aram campuri

Standardele unui om sunt elemente definitorii pentru el. e mai important nivelul standardului decat mentinerea lui?

oamenii fac greseli. eu fac greseli. eu nu tin ma ridic la inaltimea standardelor mele. Am standardele sus, dar nu ma ridic la inaltimea lor. la unele incerc. la altele incerc uneori. la alte, sunt niste standarde, dar eu fac oricum ce am chef. asta inseamna ca nu sunt standarde defapt. ci vise. e o diferenta.

spre exemplu:

- sa te imbraci si sa te tii ca o lady, Audrey Hepburn style (si ma gandesc aici la tema zilei, citat din Breakfast at Tiffany's , film pe care il iubesc. totusi nu mai mult ca pe My fair Lady. ) - Fred, darling...si urmeaza un citat despre o viziune in viata. sau cel putin pentru mine asta inseamna ce a urmat.

- sa ai imaginatia si curajul lui Tesla - stiu, sunt fan convins Einstein, dar ca orice fan serios, stiu ca nu as putea ajunge la inaltimea astrului. nu ca Tesla ar fi mai prejos, dar Tesla a fost poate, cel putin din cate stiu eu, mai material in imaginatie. mai pe latura lucrului manual.

- sa ai independenta proverbiala a lui James Dean;
- gustul muzical al lui John Secada;
- turbulenta Catherinei de Medici;
- credinta Ioanei D'Arc, si asa mai departe.


Cine stie ce ai putea fi daca ai avea curajul sa cazi in extreme... in orice extreme. De la Ted Bundy, la Mohandas Ghandi - geniu, am de spirit, om de actiune, talent, ucigas, dement, si asa mai departe.

si te gandesti, oare nu e mai bine sa fii unul despre care stiu toti, decat un soarece in jungla amazoniana?