luni, 30 ianuarie 2012

Din eu

Cand am febra, sau cand mi-e rau la stomac, visez un castel. De cand eram micuta de tot. Am scris in jurnalu meu de pe la 12 ani despre castelul ala cu multe usii, gri obscur, intunecat si vechi. Cine stie in ce viata locuiam intr-un castel ?!?

Cert e ca e ditamai cladirea, il vad doar pe dinauntru, si ma face sa ma simt bine. Cu tot cu usile intunecate, camerele negre, zidurile reci, scarile din piatra care transverseaza in diferite modele peretii, panzele de paianjen.

Ma simt in largul meu acolo, il strabat cu cate o treaba si intru peste tot fara frica si imi place la nebunie cand am visul asta.

Desi e visul de stare rea, e un vis placut, nicidecum un cosmar. E un vis plin si care sa ma face sa ma simt fericita.

Cosmarurile mele sunt cu oameni dragi care patesc ceva. Pe care ii doare ceva.

Si bineinteles, mai este celebrul vis cand stau pe un scaun, cad pe spate si ma calca o masina pe cap. Asta ce o mai fi insemnand?

Mama Omida ar avea ce sa descifreze. Sau Freud.

Un comentariu:

  1. În cazul meu, este visul-conac, nu visul-castel. Iar conacul e vechi, împăienjenit și cu siguranță bântuit. Explorarea se petrece de minune și cu surprinzător de puține sentimente de teamă. Deznodământul însă nu există: ajung într-o cameră, deschid un dulap, găsesc un cufăr mare și prăfuit, îl deschid și... mă trezesc.

    RăspundețiȘtergere