Ador sa fiu altcineva

Deci, nu s-a intamplat nimic din ce trebuie sa se intample, poate pentru ca eu am le cohones de un vierme, posibil, nu stiu, ma rog…

Cert e ca am o dilema. Una noua si frumoasa, cum numai o dilema de luni, cu inima in gat si trist poate fi.

Am deja-vu –uri. Am avut din totdeauna. Nu des, 10, 20 per an. Poate mai putine. Nu le-am numarat niciodata, desi ar trebui. Ar trebui sa adaog la blog o aplicatie, din aia, in care, daca ai deja-vu-uri, mai adaugi o pietricica intr-un borcan de sticla. Oare nu exista una din asta deja? Hmm, atunci ar trebui sa fie. Ma aude cineva –va-va-va-???

Ma rog. Si dupa ani si ani de experienta, dupa ani si ani de viata, mi-am intarit o concluzie cel putin nostima. Nu stiu daca e un fapt general, daca e normal, daca toata lumea pateste la fel, daca sunt singura din lume, etc etc. dar stiu ce imi declanseaza déjà-vu-ul. Si nu e o imagine, un ansamblu, o circumstanta, nimic.

Nu, e ceva mult mai banal, si pentru mine, amuzant dar si ciudat, dintr-o lovitura.

Dragii mei puficosi, am deja-vu-uri de la mirosuri.

E foarte simplu si banal.

Deja-vu-urile mele nu se refera la ceva ce am mai vazut/facut/auzit (in viata asta). Deja vu-urile mele sunt senzatii, sunt eu simtindu-ma altcineva, intr-un alt timp, dupa ce captez un anumit miros. E foarte straniu, defapt. Si ma necajeste ca, din cauza fumatului si sinuzitei, nasul meu nu mai este de mult atat de fin cat ar fi putut sa fie. Ce urat !

Astazi, par example, de la parfumul unei cucoane mai in varsta, pe strada, am avut o clara senzatie ca trebuie sa ajung in cabinetul meu cu scaune capitonate cu verde, din alea armoire si sa termin de cusut o rochie de ocazie. Si eram acum multi ani in urma, intr-o alta realitate sociala. Si eram calma si calda si fericita. Si sigura. A fost ceva intens si uluitor.

De mult nu am mai simtit ceva asa de descriptibil.

Stiu ca odata eram o secretara, intr-un costum din ala clasic, cu parul ondulat si esarfa la gat, si ma grabeam in bucataria mea sa incalzesc cina pentru cei doi copii scolari si sotul meu.

Poate o iau razna, sau poate exagerez cu imaginatia o senzatie mult mai banala.

Dar cine sunteti voi sa ziceti asta :P