luni, 18 iulie 2011

Tic

Mi-ar place sa am un orologiu pe perete, ar arata mai necrutator trecerea timpului....

am pierdut capacitatea de a auzi cuvintele neaos romanesti in adevaratul lor ton , de a simti culoarea metaforelor, de a gusta nationalismul lor aproape xenofob...

incerc sa cuceresc o reduta pierduta, incerc sa sustin imposibiliul, incerc sa plutesc intr-un ocean de spaime... cine ar fi crezut ca maturizarea aduce cu ea numai blesteme???

dar mi-ar placea sa am un orologiu pe perete, la birou, acasa, in masina, pe copacii din parc, pe peretele din supermarket...

as simti aproape fizic tic tacul dureros al lipsei de vointa, al fricii. pentru ca frica e ceea ce ma tine legata de scaunul penibil al mediocritatii. frica de mine, frica de voi. frica de nesansa, frica de alegeri proaste.

am crezut ca pot fi mai mare, ieri, in concediul scurt am vazut nemiscarea impunatoare a marii negre, am vazut lanurile dobrogei, intinse si plate, viile murfatlarului, am strabatut campiile lui Cae Indru, am vrut sa fiu in spatele lui Baba Novak cand se ridica in lupta, sa aud chiotul lotrilor, sa vad lumea la adevarata ei valoare, sa apreciez oamenii dupa criterii simple - viteaz, sincer, demn. si nu dupa valorile tampite ale societatii vulgare de azi. Dar azi m-am intors in realitatea peticita si poluata moral a job-ului bucurestean.

ce n-as da sa pot crea lumi in care sa ma pierd... ce n-as da ca visele mele sa aiba consistenta din copilarie, sa fiu eu pe un scaun, cu o carte si viata mea sa aiba toata puterea si profunzimea unui erou ca Winetou, D'Artagnan, Maigret, Costache Caravana, Gedeon Spillet si cati multi altii....

tic
tac
tic
...tac

2 comentarii: