Din amintiri

Azi si ieri, m-am simtit altfel... poate de la soare ? poate de la pasaruica care statea sub geam si canta ca-ntr-o padure... sau ca acasa...oricum ar fi, era cald si era parfumul vietii, parfumul primaverii. pamanul umed si anticiparea unui miros de frunze verzi.

Mirosul de primavara difera de cel de toamna. Mult. Daca toamna miroase a frunze moarte, a praf si umezeala de noiembrie, primavara miroase a pui de frunze, tipand pe crengi subtiri, miroase a tot felul de flori, si miroase a pamantul napadit de radacini de fiinte. Miroase a viata noua. A putere. Un fel de America al anotimpurilor. Are si iarna, petice de zapada, zile de ger, ninsoare, are si vara, calduri nebune si bruste, soare care te cuprinde si te infierbanta ca un amant, si are si toamna, singuratatea (inca) a crengilor goale, ploi umede si aer plin de apa...

Imi place primavara.

Si m-a surprins anul asta, a venit brusc, pe aripi de pasare de codru ratacita printre betoane. M-a infiorat glasul ei puternic si mi-am dorit o casuta la tara. Imediat mi-am spus ca imi fac bagajele si plec la casa de la tara a parintilor mei. Sau la bunici. Sau la parintii lui. De ce nu? ce conteaza betonul? conteaza pamantul.Conteaza copacul si campul si cerul si vesnicia. Conteaza aerul si sunetele. Conteaza viata.

Si mi-am dorit scapare dintre pereti. Dar era tarziu in weekend, o (alta) plecare ar fi insemnat oboseala, stres a doua zi la lucru, nervi si o saptamana gresita.

Mi-as fi dorit sa fiu altcineva ieri, sa pot sa plec, si sa nu conteze. Sa pot sa savurez viata de la inceputul ei, pana la sfarsit.

[sursa poza]