Am visat ca as fi
altfel.
Ma vedeam altfel, in
copilarie, cand mazgaleam spatele caietelor prin ore. Imi inchipuiam viata
condusa de alte forte, cand stateam intinsa pe pietre, la Pacea.
Imi visam o atitudine
mai de luptator, mai interesanta, mai agresiva in fata vietii. Imi imaginam ca ma
voi face mare avocat/judecator/procuror, orice as fi fost, as fi fost mare. Ar
fi fost un domeniu unde eu sa fac lumina, sa il cunosc la perfectie, sa ma
descurc impecabil, sa fiu un monstru sacru. Nu stiu daca prin capu-mi bezmetic treceau ganduri
asa concrete, dar stiu ca visele mele erau altfel decat ziua de azi.
Si ma refer doar
la partea profesionala a vietii mele.
Nu m-am straduit
niciodata prea mult pentru ceva. Pentru ca sunt un om lenes. Am avut interese,
m-am indreptat catre ele, am facut ce era rezonabil sa fi facut, dar nu am
pierdut nopti de somn invatand pentru examene, nu am renuntat la ciocolata
calda ca sa merg la cine stie ce cursuri, nu m-am strofocat in general mai mult
decat era absolut necesar. Am fost tot timpul un personaj comod, un bon viveur. Dar interesul pe care mi-l
dadeam intr-o directie sau alta, asa modest cum era, mi-a adus in general rezultatul
dorit. Lucururile care imi placeau nu erau vazute ca munca sau ca strofocare.
Erau hobby-uri. Le faceam cu placere si le faceam bine. Si facutul bine avea o
maxima importanta. Evident, nu vorbim de nivel mondial. Dar erau in ochii mei,
bine facute. Chit ca era o pledoarie de debate, o melodie cantata in cenaclu,
un rol minor de teatru, o poezie scrisa, orice. Pentru ce ma asteptam de la o
distractie, partea mea era facuta bine. E de orgoliu, sau poate aroganta.
Defectul meu, al saptelea pacat capital. Preferatul diavolului.
Plus, si asta e numai
vina lu’ tata, traiesc dupa un concept vechi si plin de insemnaminte: “Daca faci un lucru, fa-l bine. Decat sa il faci
prost, mai bine nu il fa deloc.”
Eh, incetul cu incetul
ma indepartez de momentul genesisului, si ma apropii de ora curenta.
Am devenit, spre
rusinea mea, un personaj nesatisfacut, nereusit, jenat si jenant, un esec in
ochii mei si ai altora. Sunt mediocra. In activitatea pe care mi-am ales-o.
Sunt cat se poate de mediocra. Nu excelez prin nimic, nu sunt o forta,
dimpotriva, dau chiksuri si rateuri din cand in cand, ce mai, sunt un ratat.
In unele zile, e mai
bine. In altele e rau de tot. Serviciul nu trebuie placut, il faci pentru
bani, si in timpul liber faci ce-ti place. Ce porcarie comunista este asta? Daca ai incercat timp de 4 ani si ai
constatat ca esti jenant de mediocru, nu este meseria pe care trebuie sa o
faci. In lumea de azi nu mai poti avea VIATA DUPA SERVICIU. Nu daca ai program
de 11 ore, si faci 1 ora pe drum. Ajungi acasa, faci dus si dormi. C’est tout.
No glamour, no fun. No afterwork life.
Asa ca turb (ez)
inauntrul meu, si caut salvare. Caut speranta.
Timpul trece si viata
curge. Norocul meu, cu el-ul meu.
Si tot aud tic tac din
cand in cand…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu