vineri, 27 februarie 2009

a piece of hate, a piece of me

Cati oare or trimite condoleante mamei cand oi muri? Macar 3?
Dintr-ai mei?
Nu, mai multi. Si dintr-ai ei prieteni multi. Si nu ar ajuta-o cu nimik. Ma ajuta pe mine acum sa ma gandesc ca ma cunosc vre-o trei . lmao. Si vreo 1 jumătate ma place. Ce ar rade de mine. Probabil ca dak e undeva deasupra isi pregateste discursu sa isi bata joc de mine cand m-o prinde. Si o sa ma prinda, desi nu mergem in aceiasi directie. Era prea mare ca sa fie rau, prea puternic ca sa fie meschin, era un barbat, cum a zis cucoana aia. Regret ca nu sunt din natura ca el si sper ca voi reusi sa sterg in ce mi-a mai ramas din viata din greselile si rautatile, sau macar sa ma stradui sa nu fac si altele, adunate la catastif. Sunt un suflet marunt, meschin, si cea mai crunta pedeapsa e sa realizez asta… in ignoranta e salvarea .lmao.

marți, 24 februarie 2009

horror


Incep prin a-mi prezenta scuzele oficiale. In fapt, sunt doar un om, desi e clar de ce v-ati fi putut insela. Cert e ca sufar de ceea ce unii oameni numesc nehotarare. Va zic ca eu nu sunt deacord, mai mult, dupa mine, e vorba despre o clara criza de timp, combinata cu mici alegeri proaste si asortata bineinteles cu lipsa de alta optiune. Ce e evident e ca din moment in moment ma astept sa clachez. E timpul sa fac un pas inapoi, dar prinsa in vartejul intamplarilor nu sunt in stare. Nu sunt in stare sa ma detasez de o marunta problema legislativa, de marunta lipsa de timp pentru facut unghiile, de o marunta criza de panica. Imi vine constant sa plang. Imi vine constant sa fug de aici si sa ma duc acasa. Nu pot. Programul meu e de 11 ore zilnic. Nu am de ales. Nu pot chiuli. Nu am scapare. Ma gandesc ca i-as dezamagi pe oamenii care ma iubesc. Ma gandesc ca i-ar durea si ca i-as speria. As vrea sa pot sa le explic ca pentru viitorul meu de om e mai bine sa fug de aici. Ma tem ca prinsi intr-o situatie financiara cel putin precara, cu un viitor negru in fata si cu datorii la banca, nu vor vedea decat lipsa mea de determinare, inconsecventa mea si probabil ar crede ca nu sunt responsabila destul cat sa fac ceea ce e mai bine. Nu stiu daca ei cred ca ce fac acum e cel mai bine. Dar ii sperie numai simpla idee a renuntarii mele. Nu stiu cum sa rezolv aceasta dilema, nu stiu ce sa pun prioritar, cert e ca acum tre sa fug repede la baie ca sa nu observe altii lacrimile care imi inrosesc ochii.

duminică, 22 februarie 2009

don Quijote


mi se intampla frecvent sa ma trezesc bine dispusa. infloritoare. ca o zi de primavara. toata un zambet, numai sperante si vise. apoi deschid ochii. si realizez cine sunt. am citit recent o carte de octavian paler. prima oara cand am citit o carte scrisa de el , si nu un pps cu poze lacrimogene primit de la vre-o prietena. m-a impresionat in special scrisoarea prin care domnia sa apara don Quijote-ismul. speranta nejustificata in bine, in mai mare. dorinta de a putea mai mult. puterea de a vedea mai departe. justificarile domniei sale sunt perfect rationale. cert este ca ar putea sustine aceasta clauza si probabil o si face, acolo unde este el acum. nu stiu daca m-am exprimat destul de clar. dumnealui nu sustine carpe diem-ul vesnic, nici telurile napoleoniene. nu asta incearca el sa incurajeze. dimpotriva, prezentul pe care il sustine el e un prezent al spiritului si nu al conjuncturii, si viitorul pentru care militeaza e un viitor al sperantelor si al increderii, nu al ambitiei si al spiritului strategic. nu pentru ca ar fi ceva rau in alternative. nu. ci pentru ca valorile dumnealui nu se masoara in bani, rang, renume. ci in pace. pacea spiritului. implinirea spirituala. cuvinte mari, conceptii laborioase, stiu. dar totusi, printr-o exprimare cat se poate de simpla, domnia sa sustine ca cel mai important e cum te impaci tu cu tine insuti. daca iti permiti sa visezi. daca iti permiti sa crezi impotriva negativismului, pesimismului si plafonarii in real, in astazi, impusa de situatie. analizand acestea , eu recunosc, ma recunosc in detractorii lui Quijote. recunosc ca nu am putere sa sper la nimic mai mult decat un salariu mai mare, un prieten nou, sanatate celor dragi. tuturor celor care gandesc ca mine - gresiti. gresiti amar.

si stiu ca nu eram asa. stiu ca nu demult, eram don Quijote. EU eram don Quijote. eu vroiam, simteam ca puteam rasturna lumea de dragul vre-unui tel care mi se ivea pe parcurs.

nu ma recunosc. cine sunt eu, asa de plata, si de lasa.

~efforts have been made to repair all that is broken~