intotdeauna am vrut sa fiu mai mult. intotdeauna am vrut sa pot mai mult. vreau sa pot sa il vad pe mosul cu flori de camp si sa ii dau toti banii pe care ii am. voi, care il vedeti, dati-i cat aveti si pe cuvant de onoare ca vi-i dau inapoi. luna trecuta, dupa aproape un an de lipsa m-am intors. si el era acolo, in ninsoare. ca in primul an. fara flori. doar mare, alb, si la fel de obosit. mosul meu cu flori caruia ii datorez o parte din visele mele, o parte din caldura. mosul meu cu flori. imi aduc aminte fata lui. sper ca o sa il mai vad.
intotdeauna am vrut sa pot mai mult. am vrut sa ofer iubire fiecarui caine vagabond. fiecare din ei e un suflet, si cand se uita la un om, se uita cu atata speranta, se uita atat de sincer si de dezinteresat. nu poate sa inteleaga de ce un om il loveste, nu intelege de ce il doare, de ce copii il chinuie. voi, care ii vedeti, oferiti-le un suflet pe care sa il iubeasca, si ei vor fi fericiti. fiecare din ei iubeste cu atata intensitate, o intensitate pe care o inima de om nu o poate atinge, poate doar sfintii.
intotdeauna am vrut sa cred mai mult. am vrut sa invat sa sper ca cel de langa mine este un om bun, sau ca greselile sunt doar atat, greseli si ca ele nu arata ca nu ma iubeste. el/ea gresesc, sunt oameni, si eu insami gresesc constanta. dar sa pot sa cred ca totusi e doar o greseala, sa pot sa cred in om cand faptele contrazic, nu am reusit. prieteni, voi credeti pe cei pe care ii iubiti. nu pentru ei, ci pentru voi. neincrederea roade tot ce e frumos, tot ce merita pastrat. nu am nimic din cauza ei. tot ce era odata tare si puternic e macinat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu