Despre pisici

Cand am ramas insarcinata, din varii motive (serioase, pe cuvant) am dus motanul meu de altfel tanar, necastrat si inca neimblinzit la parintii mei. Ei mai aveau o pisica si un caine. Am asteptat, am vazut ca s-a integrat, dupa putin timp era cu mult mai fericit acolo decat in casa noastra goala de oameni corporatisti care vad lumina zilei doar in weekend. Parintii mei erau acasa, companie era tot timpul, viata, nene. Am plans, am protestat, am vrut sa il iau inapoi. Dar nu s-a putut.

Ne-am mutat in casa noua, mutat mobila, praf nebunie.

Apoi s-a nascut primul bub, apoi al doilea, acus face un an...

Boon, si eu, iubitoare (credeam eu) de animalute de toate felurile, si cu destula experienta, zic eu, ma gandesc, calculez, numar, vad, sa iau o pisicuta la tzopii.

Prima optiune, Lock. Nu a mers. Se obisnuise deja cu viata libera de cotoi. L-as fi chinuit, sa il inchid iar intr-un apartament mic, cu doi copii mici. Boon.

Zic eu, nu ma las. Hai sa iau o pisicuta. Sa fie o siameza, sau poate una de Rusia, multe optiuni. Apoi imi vine ideea sa salvez mai degraba o pisica abandonata, orice rasa ar fi ea. Ca n-am pretentii din astea, de white collar, la pisici. Plus ca vine iarna, saracele...etc.

Ma uit eu, gasesc site-uri de adoptie pisici, ma uit, aleg, vad, caut una mai marisoara, sa se poata deplasa cu repeziciune daca bubii tind sa o inghesuie cu ganduri necurate. Sa ii zgarie daca o deranjeaza. Oricum, eu stand acasa cu ei cel putin inca un an si ceva, sun foarte relaxata la prima pisica. Ups, era deja data. A doua e inca micuta.

La a treia, imi raspunde repede o tanti. Experta in pisici, ma ia repede ca sa zic exact la care din pisici ma refer, ca ea are mai multe. Ii zic, o mai intreb una alta, si p'orma ma ia: ca trebuie oricum sa ii dau date despre mine, nu asaaaa. Bun, zic eu, fara niciun stres, incep de ii zic. Si cand ajunge la copii, ma ia. Cati ani au. Ii zic, inca relaxata. NU! imi tipa in telefon. Eu, naiva, ca proasta satului : Poftim?!? Si incepe individa sa imi explice pe un ton care se vroia inca amabil, dar suna ca o tigaie taraita pe un drum de tara. Copii is mici, ca ce fac eu, iau jucarie la copil, sa o chinuie si sa ii rupa picioarele. Ca eu nu stiu ce ?!? Bun, si eu, ca primar in orasul tampitilor, in loc sa ii inchid cotoroantei telefonu in nas, cum merita pentru tonul si pentru aerele pe care si le da, incerc sa ii explic, pe un ton rezonabil, pentru ca inca nu ma dumirisem ce se intampla. Ba da, doamna (sac), am mai avut pisici, chiar inainte de copii, am avut una, am dus-o la parintii mei, la tara. Si acuma, all hell broke loose. Limbajul individei, tonul, si insultele, ce sa zic, m-a lasat pe cuvant fara replica. Pur si simplu nu am reactionat. e jenant, stiu, dar pur si simplu nu m-am prins ce naiba s-a intamplat. Si la sfarsit mi-a zis Hai, pa! De parca eram cumatre si ne trageam de par prin ograda.

Au trecut trei ore dupa atare distractie. Am fost jignita de o cotoroanta care m-a acuzat ca mi-am  fatat copii si alte asemenea insulte. Inca nu am realizat :))

Ce sa zic, mult noroc cu cei de la care, fereasca Sfantu, ati vrea sa adoptati ceva. Intai or sa va scobeasca in rufele murdare si in fund, apoi or sa va critice si or sa va jigneasca.

Bravo, cucoana! Salveaza pisicile in continuare :))

Sa postez oare si numarul de telefon/numele individei? Sa ii fac si reclama?

De trait frumos

Sa ignoram ce este rau... sa ignoram...

Ca sa traim linistiti, trebuie sa ignoram ceea ce nu putem schimba... " i refuse to torment my soul with the things i can;t control". Are oarece sens, nu?

I believe in woman, my oh my

Sa vobim despre stepping stones...

Cine eram? Eram tineri. Eram curajosi. Eram naivi. Eram multe, da, ne cunosteam pe dinauntrul sufletului, unul altuia, ne cunosteam si ne iubeam, si ne iubeam reflexiile. Iubeam si uram oameni si idei, cu o intensitate deosebita, vroiam si visam si toate cu aceiasi forta si acelasi tupeu. 

Acum ma uit la noi, si vad ridurile fine din jurul ochilor, vad zambetul sec, ascult replici plate, si inteleg ce ziceau batranii prin infrangerea omului de catre timp. 

Experienta ridica, timpul moleseste, batranetea calmeaza. 

Mnop....

De gandit si visat

Pentru ca invat inceeeet si greeeu tare cum sa traiesc frumos

De ceva timp mi se framanta creierul de idei.... muuulte, vesele, colorate, ma zbuciuma pe dinauntru si ma fac sa fiu efervescenta.

Si uneori ma cred in stare sa iau penelul si sa zugravez intru viata ceva ce este doar concept... si mult ganditu-m-am si am decis sa purced pe aceasta cale intr-un cadru organizat, pesemne il stiu multi dupa nume...

Ca atare, si fara alte fanfaronstacuri, imi anunt participarea la noua competitie Superblog!

Sa auzim (si sa citim) de bine !

Din trecut

Ma trezesc dimineata. E poate 7 sau 8.

Bunica e prin bucatarie, o aud cum face ceva. Sunt micuta. Micuta de tot, doi ani, poate trei.

Bunicu a plecat la servici. Stiu sigur, pentru ca pleaca in fiecare zi in afara de sambata si duminica, si sigur nu e sambata sau duminica, ca a fost ieri duminica, si a plecat mama inapoi la facultate. Dar eu nu stiu exact unde a plecat, si nici nu imi bat capul. E Bunica.

Bunica e centrul universului meu mic. Si unchiul, si Bunicu. Mama, cand vine, e o mare bucurie, dar trebuie sa plece iar, si inteleg. Asa e de cand m-am nascut, sunt ok cu sistemul.

Tip ca sa anunt ca m-am trezit. Vorbesc binisor, ii cer lapte si paine cu gem. Ma aburc peste marginea patutului, ca sa ma ia in brate de acolo. Dar imediat ce ma ridica incep sa ma zvarcolesc ca sa ma lase pe jos. Merg singura, Bunico, is mare io, uite!

Si privirea-mi cade brusc asupra bietei victime. Matza. Miuzet, pe numele ei. E pisica, dar in capul meu nu exista gen - Te prind eu, rau ce esti! Si insfac matza de coada si o tarai dupa mine pana in bucatarie. Bunica incearca sa salveze fiinta. O lupta are loc, din care bunica este invingatoare, eu sunt partea vatamata care trebuie ogoita, si matza victima colaterala. Nu a patit nimeni, desigur, nimic. E obisnuita, ma trateaza cu dosul, dar cand o chem, ii sclipesc ochii, penca arunc pe sub masa diverse chestii numa ca sa o vad cum le insfaca si toarce multumita. De curand am inteles ca nu mananca paine. Persist in idee, si ma minunez in sinea mea ca matza asta nu stie ce e bun. Termin de mancat, si ma duc la joaca. Ma dixtrez. Mult. Singura, vorbesc de toate partile, sustin tot felu de opinii despre niste hainute pe care prietena mea, Amanama, papusa tre sa le imbrace cu forta. Nu ii sunt mici, e ea grasa. Si plina de pete de carioca, pentru ca am avut amandoua varsat de vant in acelasi timp.  Amantoti. Tot ce am prins avea varsat de vant.

E pranzul, e nani la amiaza, sau nu prea, merg cu unchi afara... fun fun

A fost misto.

Vine bunicu, fug repede in intampinare. Rade, ma ia in brate si zice - Hai, da noroc cu bunicu. Intind labuta pe care o insfaca amuzat si se pregateste de masa.

Laptic cu cacao si ou. Shatou, se chema. Nu voi uita peste veacuri gustul. Si biscuitei. Si naniiiiii